Un proiect de lege inițiat de deputatul USR Mihai Botez prevede ca persoanele care fac parte din Corpul experților electorali, cei care asigură conducerea secțiilor de vot, să fie admise doar pe bază de examen, iar greșelile la numărarea voturilor să ducă la excluderea din corp pentru cinci ani.
„Trebuie să ne asigurăm că avem pârghii pentru îndepărtarea celor incompetenți sau corupți din Corpul experților electorali și asta facem prin această propunere legislativă. După anul super electoral care s-a încheiat cu alegerile prezidențiale, am tras câteva învățăminte și se impunea să corectăm și legea, pentru a ne asigura că avem un cadru legal mult mai bun pentru desfășurarea alegerilor”, declară Botez.
Cine poate face parte din Corpul experților electorali
În prezent, pot face parte din Corp cetățenii români care dețin cetățenia română, cunosc limba română, au drept de vot, nu sunt membri de partid și nici urmăriți penal, trimiși în judecată, condamnați penal. Cei care au fost președinți sau locțiitori ai birourilor electorale, au nevoie doar de un aviz al Autorității Electorale Permanente (AEP).
„Proiectul USR prevede ca admiterea să se facă exclusiv pe bază de examen și specifică clar, fără posibilitate de interpretare, că persoana trebuie să fi absolvit minimum învățământul liceal”.
„Prevederile care permit admiterea doar pe baza avizului AEP aveau o justificare în 2015, când a fost adoptată legea, pentru că atunci era necesară popularea rapidă a Corpului experților electorali pentru organizarea eficientă a scrutinelor din 2016. La peste 10 ani distanță, aceste prevederi și-au pierdut relevanța. În prezent, numărul experților electorali este suficient, iar accesul în corp trebuie să se realizeze exclusiv prin examen, garantând astfel competența, imparțialitatea și profesionalismul membrilor săi”, precizează Botez.
Pedepse dure pentru greșeli
Proiectul prevede că greșelile în consemnarea rezultatelor votului sau pierderea condițiilor de admitere vor duce la excluderea din Corpul experților electorali. Perioada de excludere ar crește de la 6 luni la 5 ani.
„Pe forma actuală a legii, excluderea se face doar pentru săvârșirea de contravenții privind alegerile. Dar ce faci dacă un expert electoral a devenit între timp membru de partid sau dacă este urmărit penal? Nu ai acum nicio pârghie legală să-l excluzi. În plus, o excludere pe doar 6 luni, cum este acum, înseamnă că sancțiunea nu are efect, pentru că nu acoperă nici măcar următorul ciclu electoral”, afirmă deputatul USR.
Comentează