Rezistența la antimicrobiene a ajuns la niveluri îngrijorătoare la nivel mondial, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Îngrijorător este faptul că una din șase infecții bacteriene nu mai răspunde la antibioticele obișnuite, ceea ce pune în pericol progresele medicale obținute în ultimele decenii.
Saia Ma'u Piukala, directorul regional al OMS pentru zona Pacificului de Vest, a declarat că descoperirea antimicrobienelor a revoluționat medicina, dar utilizarea lor excesivă și nejustificată a permis microorganismelor să dezvolte rezistență rapidă.
Estimările OMS arată că aproape cinci milioane de decese în 2019 au fost asociate cu infecții rezistente la medicamente, dintre care 1,3 milioane au fost provocate direct de acestea. În regiunea Pacificului de Vest, până la 5,2 milioane de persoane ar putea fi afectate între 2020 și 2030.
„Antimicrobienele sunt instrumente prețioase și fragile. Dacă nu acționăm acum, riscăm să le pierdem”, a subliniat Piukala, cerând măsuri colective la nivel global.
Deși la Adunarea Generală a ONU din 2024 guvernele s-au angajat să reducă cu 10% numărul de decese cauzate de infecții rezistente până în 2030, accesul la antibiotice și la echipamentele de diagnostic rămâne limitat în multe zone, notează Newsweek.





























Comentează