Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EXCLUSIV Ce e în Dosarul în care sunt cercetaţi Ilie Sârbu şi Viorel Hrebenciuc/ STENOGRAME

acte dosare

PSD este zguduit de un nou scandal montru în care sunt implicaţi chiar oameni din familia premierului. Ilie Sârbu, şeful senatorilor PSD şi socru al premierului alăruti de deputaţii Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi Ioan Adam, deputat PSD şi membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor alături de judecători şi nu numai sunt implicaţi într-un mega scandal cu retrocedări.

Potrivit unor surse judiciare faptele de corupţie sunt extrem de grave.



Totul porneşte de faptul că în data de 23.11.2005, ELIE VLAD STURDZA, prin mandatar CICHI TRAIAN, a introdus o cerere la COMISIA JUDETEANĂ DE FOND FUNCIAR Bacău, prin care, în calitate de mostenitor acceptant tacit al succesiunii defuncsilor

-MARIA MAVROCORDAT (bunică);

-DIMITRIE N. GHICA (străbunic) si

-NICOLAE D. GHICA (fată de care ar fi strănepot de soră) a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de aproximativ 30.000 ha de teren forestier situat în judetul Bacău, astfel:

Domeniul forestier BRĂTULESTI – situat pe raza comunelor Dărmănesti si Dofteana în suprafată de aproximativ 7500 ha;

Domeniul forestier COMĂNESTI-VASIESTI situat pe raza comunelor Comănesti, Laloaia si Moinesti – în suprafată de aproximativ 3700 ha;

Domeniul forestier AGĂS situat pe raza comunelor Agăs si Asau – în suprafată de aproximativ 7000 ha;

Domeniul forestier PALANCA situat pe raza comunelor Palanca si Brusturoasa în suprafată de aproximativ 10.000 ha;

Domeniul forestier CIOBĂNUS situat pe raza comunelor Asau si Goioasa – în suprafată de aproximativ 8000 ha.

Remarcăm faptul că Elie Vlad Sturdza nu a solicitat în cererea depusă la comisia judeteană Bacău mosiile DOFTEANA si BELEGHET.

Prin procesul verbal nr. 982 încheiat în data de 06 februarie 2006, comisia din cadrul Directiei Silvice Bacău  a concluzionat că cererea lui ELIE VLAD STURDZA  de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere solicitate NU este îndreptătită .

În 06 martie 2006, Elie Vlad Sturdza prin mandatar PALTIN GHEORGHE STURDZA si prin avocat ales, contestă şi  arată că a formulat cerere de reconstituire în natură a terenurilor forestiere preluate de stat în mod abuziv de la autorul său NICOLAE D. GHICA, decedat în anul 1921, care a devenit proprietarul domeniilor forestiere PALANCA, AGĂS, CIOBĂNUS, COMĂNESTI-VASIESTI si BRĂTULESTI.

În ce priveste calitatea de mostenitor, ELIE VLAD STURDZA a arătat că este succesor legal  (colateral privilegiat) după NICOLAE D. GHICA, fiind repus în termenul de acceptare a mostenirii în temeiul Legii nr. 247/2005 şi este îndreptăţit să i se restituie  aproximativ 30.000 ha de teren forestier situat în judetul Bacău.

COMISIA JUDETEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BACĂU şi comisiile locale de fond funciar BRUSTUROASA, PALANCA, ASĂU, DĂRMĂNESTI, COMĂNESTI, MOINESTI, AGĂS, DOFTEANA  resping cererile formulate de către ELIE VLAD STURDZA deoarece nu sunt îndeplinite conditiile prev. de art. 61 alin. 1 si art. 13 alin. 2 lit. e) din H.G. 890/2005 deoarece– solicitantul ELIE VLAD STURDZA este rudă de gradul V, neavând astfel calitatea de mostenitor al proprietarului deposedat (art. 676 C.civ limitează ordinea succesorală până la gradul IV inclusiv).

Hotărârea 10.068 din 03.05.2006 a fost atacată de către ELIE VLAD STURDZA la JUDECĂTORIA ONESTI,  prin plângerea din 15 iunie 2006  semnată de AV. PROV. UNIV. DR. IOAN ADAM pentru  ELIE VLAD STURDZA  şi a solicitat:

1) Anularea H.C.J. nr. 10068/3.05.2006;

2) Obligarea Comisiei JudeTene să admită cererile de retrocedare în natură, să elibereze titluri de proprietate pe numele lui ELIE VLAD STURDZA în calitate de succesor în linie descendentă după autorul DIMITIRIE N. GHICA si succesor colateral după NICOLAE D.GHICA, pentru următoarele suprafete de teren forestier si locuri de situare:

- suprafata de 9.560 ha teren forestier situat pe raza comunelor PALANCA si BRUSTUROASA – domeniul „PALANCA”;

- suprafata de 7.995 ha teren forestier situat pe raza comunelor ASAU si GOIOASA – domeniul „CIOBANUS”;

- suprafata de 6.302 ha teren forestier situat pe raza comunelor DARMANESTI si DOFTEANA – domeniul „BRATULESTI”;

- suprafata de 5.532 ha teren forestier situat pe raza comunelor AGAS si ASAU – domeniul „AGAS”;

- suprafata de 2.218 ha teren forestier situat pe raza comunelor COMANESTI si MOINESTI – domeniul „COMANESTI”;

- suprafata de 50 ha teren agricol situat pe raza orasului COMANESTI;

- suprafata de 11.620 ha teren forestier situat pe raza comunei DOFTEANA – domeniul „DOFTEANA” si „BELEGHET”.

Fată de cererea initială, se observă că ELIE VLAD STURDZA a solicitat suplimentar, DIRECT ÎN FAtA INSTANTEI,  domeniile „DOFTEANA” si „BELEGHET”  (11.620 ha teren forestier) sii 50 de ha de teren agricol.

Prin sentinta civilă nr. 3041 din 08.10.2007, JUDECĂTORIA ONESTI respinge şi a retinut următoarea stare de fapt:

Proprietarii deposedati au fost succesorii defunctului NICOLAE D.GHICA si anume: NICOLAE GHICA, EUGEN GHICA, DUMITRU GHICA, YVETTE GHICA, fata de care reclamantul este ruda de gradul V, mostenirea în linie colaterală fiind posibilă până la gradul patru de rudenie inclusiv.

În consecintă se va respinge plângerea reclamantului pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru pădurile de la PALANCA, DARMANESTI, AGAS, ASAU, LALOAIA, GOIOASA, MOINESTI, BRUSTUROASA , COMANESTI.

Sustinerea reclamantului că pădurile DOFTEANA si BELEGHET ar fi cumpărate de către DIMITRIE GHICA nu este sustinută cu nici un act. Ca urmare, se va respinge plângerea reclamantului si pentru pădurile de la DOFTEANA si BELEGHET.

Cât priveste pe MARIA GHICA (bunica reclamantului si sora lui N.D. GHICA) , aceasta a primit ca mostenire numai bani, nu si păduri, ca urmare a actului de împarteală din anul 1902.

Recursul declarat de către ELIE VLAD STURDZA a fost respins de TRIBUNALUL BACĂU prin decizia civilă nr. 663/R/24 iunie 2008 deoarece Elie Vlad Sturdza are gradul V si  nu are vocatie succesorală fată de acestia.  În plus, Tribunalul Bacău retine că MARIA GHICA a primit numai bani, ca urmare a partajului de ascendent din anul 1902, nu si păduri, deci nu exista nici un temei de reconstituire.

La data de 23 aprilie 2009, ELIE VLAD STURDZA a formulat în cauză cerere de revizuire împotriva sentintei civile nr. 3041 din 08.10.2007 a Judecătoriei Onesti invocând drept temei art. 322 alin. 5 din C.proc.civ.

Cererea de revizuire a fost solutionată de JUDECĂTORIA SF. GHEORGHE( după strămutare)şi  prin sentinta civilă nr. 1161 din 28 aprilie 2010, după o analiză temeinică si legală a fiecărui înscris ”nou” în parte,  judecătorul COSMIN TRAIAN MUNTEANU a dispus respingerea cererii de revizuire în urma admiterii exceptiei de tardivitate.

STURDZA PALTIN GHEORGHE a formulat recurs, iar în data de 22 iunie 2010, completul format din UTĂ GABRIEL, ORDOG LORAND ANDRAS Si MOLDOVANU LIDIA a dispus admiterea recursului formulat si trimiterea cauzei spre rejudecare  !!!

După rejudecarea cauzei, prin sentinta civilă nr. 3167 din 22 decembrie 2011, din nou  Judecătoria Sf. Gheorghe, făcând o analiză minutioasă a tuturor probelor din dosar (22 pagini) a stabilit, din nou, că înscrisurile noi nu au valoare determinantă, nu au schimbat cu nimic starea de fapt retinută de instantele anterioare, şi a respins şi această cerere de revizuire.

De remarcat că la rejudecarea revizuirii , văzând că i s-a respins revizuirea  Elie Vlad Sturdza  nu a mai solicitat  30.000 HA ci  numai mosiile rămase după DIMITRIE N. GHICA (D. 1923), respectiv: COMĂNESTI, PALANCA, DOFTEANA si BELEGHET, adică 23.000 ha.( sentinta civilă nr. 3167/2011).

Împotriva respingerii acestei revizuiri  judecătorii ORDOG LORAND ANDRAS, UTĂ GABRIEL si VELICAN MARIA DANIELA  au dispus admiterea recursului si reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de ha teren forestier si 50 de ha de teren agricol inclusiv pentru pădurile DOFTEANA si BELEGHET . deşi la judecarea revizuirii în fond, aşa cum am arătat renunţase la DOFTEANA şi BELEGHET şi solicitase numai 23.000 ha.

De asemenea, în ciuda faptului că în cuprinsul hotărârii se discută doar despre patru mosii, COMĂNESTI, PALANCA, DOFTEANA si BELEGHET, fără absolut niciun mijloc de probă, instanta a dispus suplimentar, reconstituirea dreptului de proprietate si asupra domeniilor:

CIOBĂNUS (7995 ha teren forestier situat pe raza comunelor Asău si Goioasa);

AGĂS (5532 ha teren forestier situat pe raza comunelor Agăs si Asău);

BRĂTULESTI (6302 ha teren forestier situat pe raza comunelor Dărmănesti si Dofteana);

Adică  judecătorii de la Tribunalul Covasna au statuat că lui Elie Vlad Sturdza i se cuvine reconstituirea unei suprafete de 43.227 ha EXCLUSIV ÎN CALITATE DE DESCENDENT AL LUI DIMITREI  GHICA, deci i-au dat chiar mai mult decât a solicitat.

Este de mentionat faptul că mosiile BRĂTULESTI si AGĂS  au fost lăsate de către unchiul lui Elie Vlad Sturdza  numitul , EUGEN GHICA, prin testament, lui NICOLAE GHICA,adică  aceste mosii nu au aparţinut niciodată   lui DIMITRIE GHICA, aspect retinut chiar de la început, de către comisia judeteană.

Adică  judecătorii menţionaţi au reţinut contrar celor susţinute chiar de către  Elie Vlad cel care iniţiase procesul că nu are calitate de mostenitor al lui Nicolae D. Ghica, ci în calitate de descendent al lui DIMITRIE N. GHICA, al cărui strănepot este, deşi el formulase şi cereri de reconstituire şi toate argumentele lui au fost că este moştenitorul lui Nicolae D. Ghica!!!

Această modificare de optică a judecătorilor are  tangenţă directă cu legăturile telefonice dintre avocatul ADAM IOAN si ORDOG MELINDA, sotia lui ORDOG LORAND ANDRAS (16 mai 2012, ora 10:25 – înainte de motivarea deciziei nr. 231/R), precum si cu sporul neobisnuit pe care l-a avut averea familiilor  judecătorilor UTĂ GABRIEL si ORDOG LORAND

Practic prin Decizia nr. 231/R/2012, judecătorii menţionaţi de la  Tribunalul Covasna au hotărât reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lui Elie Vlad Sturdza pentru suprafaţa totală de 43.227 ha teren forestier şi a unui teren agricol în suprafaţă de 50 ha, situate pe raza judeţului Bacău, în condiţiile în care:

Solicitantul nu a depus cerere la nivelul Comisiilor locale de fond funciar de pe raza judeţului Bacău pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 43.227 ha teren forestier, ci „pentru o suprafaţă de aproximativ 30.000 ha teren forestier", fără terenurile forestiere situate pe raza localităţilor Dofteana şi Beleghet în suprafaţă de 11.620 ha.

Cu toate acestea, Tribunalul Covasna a hotărât că „petiţionarul este moştenitorul legal în linie directă a defunctului Dimitrie N. Ghica, decedat în 1921, pentru care are drept de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate după acesta, potrivit Legii nr. 1/2000". (s.n.)

La momentul deposedării abuzive de către regimul comunist, Dimitrie N. Ghica era decedat (1921), deci nu putea fi considerat drept „proprietar deposedat"în sensul legii.

Tribunalul Covasna a hotărât reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petiţionarului, Elie Vlad Sturdza, pentru domeniile forestiere Ciobănuş, Brătuleşti şi Agăş, domenii care au aparţinut lui Nicolae D. Ghica şi, ulterior, succesorilor acestuia (Nicolae N.D. Ghica, Eugen N.D. Ghica, Dimitrie N. D. Ghica şi Yvette N. D. Ghica), cu toate că tribunalul a constatat faptul că „(...) petentul nu a formulat cerere în calitate de moştenitor al lui Nicolae D. Ghica, ci în calitate de descendent al lui Dimitrie N. Ghica, al cărui strănepot este", iar Dimitrie N. Ghica nu a avut niciodată în patrimoniu aceste domenii. (s.n.).

Din datele existente rezultă că pentru a se reusi obtinerea în mod nelegal a acestei hotărâri judecătoresti au colaborat următoarele persoane: avocatul Adam Ioan, Paltin Gheorghe Sturdza, Ordog Lorand Andras,  Ută Gabriel si Velican Maria Daniela.

Este de mentionat că, în data de 25 iulie 2009, Adam Ioan s-a căsătorit cu judecătoarea Bularca Anca Roxana, iar nasii acestora de cununie au fost Paltin Gheorghe Sturdza si concubina acestuia, Zaharia Gabriela Rodica.

Adam Ioan s-a înteles cu judecătorul Ordog Lorand Andras să nu se efectueze expertiză topografică în cauză deoarece ar fi avut ca efect tergiversarea cauzei si,  în cele din urmă, respingerea actiunii. Lipsa unei expertize a dus la întocmirea unui dispozitiv al hotărârii imposibil de pus în aplicare. În loc să se individualizeze suprafata exactă ce a fost reconstituită , Ordog Lorand Andras a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate în natură  pe domenii forestiere (corespunzătoare unor foste mosii), fiindu-i indiferent ce se găseste în prezent pe respectivele terenuri si dacă s-a reconstituit în mod legal dreptul de proprietate vreunei alte persoane.

Pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătoresti de reconstituire a suprafetei de 43.227 ha pădure, Adam Ioan l-a convins pe Paltin Gheorghe Sturdza că trebuie să apeleze la numitii CĂLUGĂR  DANIEL-CONSTANTIN  si VARGA IOAN-GHEORGHE pentru a reusi, cu sprijinul acestora, o urgentare a punerii în posesie si a eliberării titlului de proprietate si o vânzare cât mai rapidă a întregii suprafete de teren forestier, chiar si la un pret de aproximativ cinci ori mai mic decât pretul real, să se piardă urma nelegalităţii!!!

Motivul real pentru care Adam Ioan si Sturdza Paltin Gheorghe au acceptat un pret foarte mic fată de cel real de la numitii CĂLUGĂR  DANIEL-CONSTANTIN  si VARGA IOAN-GHEORGHE a fost că aceştia puteau interveni pe lângă functionari din cadrul Comisiei judetene de fond funciar Bacău să i sprijine  pentru a reusi punerea în posesie si eliberarea titlului de proprietate iar suma vânzării urma să fie achitată odată cu vânzarea întregii suprafete de 43.227 ha de teren forestier, la un pret mult diminuat.

Astfel, la data de 09 februarie 2013, între Paltin Gheorghe Sturdza, în calitate de promitent-vânzător si promitentii – cumpărători, CĂLUGĂR  DANIEL-CONSTANTIN  si VARGA IOAN-GHEORGHE, s-a încheiat un contract de  promisiune de vânzare-cumpărare a celor 43.227 ha de teren forestier în schimbul unui pret total de 68.000.000 (sasezecisioptdemilioane) Euro, respectiv suma de 1.572 Euro ptr un hectar .

Este de mentionat faptul că din respectivul antecontract de vânzare-cumpărare rezultă împrejurarea că întreaga suprafată de teren forestier urma să fie înstrăinată de CĂLUGĂR  DANIEL-CONSTANTIN  si VARGA IOAN-GHEORGHE către  PROKON HIT TIMBER S.R.L, societate care ar fi achitat si pretul terenului.

Având în vedere împrejurarea că mandatarii si promitentii cumpărători ai lui Sturdza Paltin Gheorghe, CĂLUGĂR  DANIEL-CONSTANTIN  si VARGA IOAN-GHEORGHE, nu au reusit să-si îndeplinească obligatiile asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare si prin contractul de mandat, în luna aprilie 2013, la initiativa lui Adam Ioan, Sturdza Paltin Gheorghe a acceptat să încheie un nou antecontract de vânzare-cumpărare a aceleiasi suprafete de teren forestier (43.277 ha) cu numitul BENGESCU DAN COSTIN.

Odată cu antecontractul s-a încheiat si un  contract de mandat, prin care Bengescu Dan Costin se angaja ”să facă demersuri pentru - întocmirea documentaţiilor aferente terenurilor şi efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea punerii în posesie, obţinerii titlului de proprietate, întabulării dreptului meu de proprietate în Cartea Funciară şi reprezentării mele în faţa autorităţilor locale, precum si a oricăror persoane fizice sau juridice, în acest scop.

Executarea prezentului mandat este condiţionată de obligaţia mandatarului de a suporta plata tuturor obligaţiilor ce ar rezulta din activităţile susmenţionate, şi anume cheltuielile necesare punerii în posesie si întabulării dreptului de proprietate al mandantului asupra terenurilor, inclusiv toate taxele legale si onorariile persoanelor specializate (experti topografi, avocati etc.). ”

Preţul convenit cu BENGESCU DAN COSTIN pentru înstrăinarea întregii suprafeye de teren restituită conform Deciziei civile nr.231/R/2012 din 17.04.2012 pronuntată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr.4014/305/2010,  a fost de  2.500 (douămiicinci suteeuro) Eur/hectar.

Pretul foarte mic comparativ cu un pret real de piată (cu aproximativ 1000-1500 euro/ha mai mic) este justificat prin aceea că, în realitate, contractul masca în cuprinsul său si cumpărarea de influentă de la autoritătile din judetul Bacău cu atributii în domeniul punerii în posesie si al eliberării titlului de proprietate (sefi ocoale silvice, Comisia Judeteană de Fond Funciar Bacău, functionari din cadrul Directiei Silvice Bacău, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, presedinti din cadrul Comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar etc ).

În acest sens este relevantă si clauza contractuală potrivit căreia  BENGESCU DAN-COSTIN s-a obligat ca până la data de 14 noiembrie 2013 să obţină şi să prezinte promitentului - vânzător documentul de punere în posesie pentru primul corp de proprietate, mai exact pentru suprafaţa de 11.620 ha teren forestier situat pe raza comunelor Dofteana, constituind domeniul forestier ”DOFTEANA ŞI BELECHET”, aceste domenii fiind exact acelea care au apartinut Fondului Funciar Rural înainte de deposedarea abuzivă.

Pentru atingerea acestei tinte, Bengescu Dan Costin a cointeresat în această afacere mai mute persoane, fiecare dintre acettia având roluri clar stabilite. În primul rând, prin intermediul numitului Durlan Iulian, primarul Comunei Căiusi din judetul Bacău, a reusit să-l capaciteze pe numitul Hrebenciuc Viorel, deputat în Parlamentul României, care avea rolul de a-si folosi influenta politică  la nivelul institutiilor si autoritătilor publice din judetul Bacău si de la nivel central pentru urgentarea atingerii obiectivelor stabilite în antecontract.

Totodată, numitul HANGANU HORATIU, administratorul GEOPROCESING SRL, avea rolul de a întocmi documentatia cadastrală, de a contacta si ”stimula” presedintii comisiilor locale (primarii localitătilor implicate) si sefii de ocoale (ex. i-a promis lui Pîslaru Florin o suprafată de teren pentru altul) să-i pună la dispozitiile hărtile cu suprafete libere de pădure si care să-i permită obtinerea unor amplasamente împădurite cât mai valoroase ca bonitate. De aspectele juridice care au apărut pentru a se reusi punerea în posesie si obtinerea titlului de proprietate s-a ocupat numita Cumanov Laura, avocat.

Dar surpriză, împotriva deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, Directia Silvică Bacău a formulat cerere de revizuire a acestei din urmă decizii!!!

În acest moment, PALTIN GHEORGHE STURDZA, prin intermediul lui ADAM IOAN, BENGESCU DAN COSTIN si HREBENCIUC VIOREL, a căutat , au insistat să-i determine pe reprezentantii ROMSILVA, să nu mai facă apărări( pentru ca eliberarea titlului de proprietate să fie cât mai rapidă pentru cele  43.227 ha de teren forestier sau să renunte la judecată acolo unde deja s-au demarat procesele civile.

Din probe rezultă că Hrebenciuc Viorel l-a abordat pe numitul Crăciunescu Adam prin intermediul lui Ilie Sârbu, senator, persoană cu foarte mare influentă asupra directorului RNP Romsilva.

Anterior cooptării lui Crăciunescu Adam de către Hrebenciuc Viorel în acest grup, acesta din urmă obtinuse deja sprijinul directorului din cadrul Directiei Silvice Bacău, Ghelasă Viorel, vicepresedinte PSD Bacău, instigându-l la inactiune, adică să nu mai apere interesele instituţiei, ale statului practic!!!!

Trebuie mentionat că după ce a fost dată decizia nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, functionarii din cadrul DS Bacău si ai Comisiei de Fond Funciar Bacău au introdus cerere de revizuire la Tribunalul Covasna deoarece s-a dat mai mult decât se ceruse.

Din convorbirile telefonice purtate de către Adam Ioan, Bengescu Dan Costin si Hrebenciuc Viorel rezultă că acestia au mentionat de mai multe ori si numele lui Pocovnicu Constantin Dorian, actualul prefect al judetului Bacău si presedinte al Comisiei de fond funciar Bacău.

De asemenea, în cursul lunii septembrie 2013, Hrebenciuc Viorel a intervenit pe lângă membrii comisiilor locale Dărmăneşti şi Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel încât aceştia să accepte predarea directă a suprafeţelor de pădure,fără avizul Comisiei Judeţene de Fond Funciar, în conformitate cu strategia de acţiune convenită în prealabil cu Bengescu Dan Costin.

Numitul HREBENCIUC VIOREL a discutat despre problema restituirii suprafeţelor de pădure cu Paltin Gheorghe Sturdza, cu Bengescu Dan Costin şi Adam Ioan.

Astfel, în discuţia din data de 09.09.2013 purtată cu Bengescu Dan Costin, parlamentarul îi explică acestuia că directorul Direcţiei Silvice Bacău - Ghelasă Viorel Gheorghe va fi chemat la Bucureşti, pentru a fi „instruit" cum să procedeze în privinţa demersurilor efectuate pentru punerea în executare a hotărârii hodecătorilor Tribunalului Covasna care în revizuire au dispus restituirea în natură a celor 43.277 ha pădure.

Numele lui Ghelasă Viorel Gheorghe apare şi în contextul în care parlamentarul trimite pe una dintre apropiatele sale să discute cu o persoană în „problema cu Ghelasă". Trebuie subliniat în acest context că potrivit datelor deţinute, în cursul lunii septembrie, directorul general al ROMSILVA 1-a chemat pe  tema suprafeţelor de teren împădurit vizate de Paltin Gheorghe Sturdza.

La sfârşitul lunii octombrie 2013, numitul HREBENCIUC VIOREL şi-a intensificat demersurile în problema suprafeţelor de pădure vizate pentru restituire de către Paltin Gheorghe Sturdza, sens în care, 1-a contactat telefonic chiar pe directorul Direcţiei Silvice Bacău - Ghelasă Viorel Gheorghe, căruia i-a reproşat „blocajele" instituţionale apărute.

Din probe a rezultat că atât Adam Ioan cât si Bengescu Dan Costin i-au solicitat în mod direct lui Hrebenciuc Vorel să intervină pe lângă directorul general Romsilva, care, la rândul său trebuia să dispună juristilor din cadrul Romsilva si ai DS Bacău să aibă o atitudine necombatantă.În acest context este de mentionat faptul că în luna decembrie 2013, după ce a aflat că jurista din cadrul ROMSILVA a depus cererea de strămutare la ÎCCJ, obtinând totodată si suspendarea judecătii dosarului 2209/119/2013, după ce a fost admonestat de Hrebenciuc Viorel prin intermediul lui Sîrbu Ilie, Crăciunescu Adam a dispus ca acea juristă să nu mai reprezinte RNP Romsilva( era prea profesionistă şi apăra prea insistent !!! ei doreau să fie cineva pasiv să facă apărări formale pentru ROMSILVA)  în cauzele ce privesc Domeniul Ghica Comănesti si să nu mai facă deplasări în afara Bucurestiului, ceea ce a afectat în mod direct drepturile patrimoniale si interesele legitime ale acesteia.

Cererea de strămutare a cauzei de revizuire a creat o stare de agitatie în rândul membrilor grupului, deoarece era de natură să ducă la tergiversarea punerii în posesie si a eliberării titlului de proprietate pentru cele 43.277 ha pădure.

La data de 01.12.2013, ora 18.16, deputatul Ioan Adam, nemulţumit de demersurile efectuate de funcţionari ai ROMSILVA, care contestă în instanţă " îi trimite lui Bengescu Dan, un sms cu următorul conţinut: „ Vă rog nu vă mai lăsaţi călcaţi în picioare de com.jud.Bacău şi Ghelase care au cerut strămutarea în 27 nov. Asta întrece orice închipuire iar prietenul tău ( Hrebenciuc Viorel - n.a.) a fost în mod grosolan păcălit. Sunt curios ce reacţie va avea când în vei spune ptr că în acest sens şi-a dat cuvântul, far  iată bomba". Din conţinutul acestui sms rezultă că Ioan Adam îi cere lui Bengescu Dan să ia atitudine faţă de demersurile Romsilva şi să îi transmită lui Hrebenciuc Viorel că persoanele - funcţionari publici, cu care a discutat despre  necesitatea urgentării punerii în posesie pt cele 43.000 ha l-au păcălit, în sensul că ei fac demersuri în continuare în instanţă pentru a bloca executarea în loc să aibă  atitudine non combat cum au promis deputatul Hrebenciuc care  şi-a „dat cuvântul", în sensul că va rezolva problema şi îi va determina pe cei de la ROMSILVA să nu mai apere pădurile statului!!! Şi practic să lase pasiv ca ceea ce s-a dat prin hotărârile judecătoreşti să se execute să împartă banii şi gata.

La aceeaşi dată de 01.12.2013, deputatul Viorel Hrebenciuc, fiind încunoştinţat de Bengescu Dan în legătură cu cele comunicate prin sms de Ioan Adam, contactează un funcţionar din cadrul Consiliului Judeţean Bacău - comisia judeţeană de aplicare a legilor proprietăţii, căruia îi solicită relaţii cu privire la demersurile efectuate de această instituţie cu privire la procesele civile privind solicitările lui Paltin – Sturdza, însă functionarul se scuză arătând că cererea a fost initiată de ROMSILVA.

În continuare, Viorel Hrebenciuc îi transmite lui Ioan Adam că „suntem în plin război cu Romsilva! Nu-i mai cred! Vom câştiga 100%!" precum şi că „sută la sută fac ordine. Urât. O să le placă la toţi.  O să vezi.".

Cu acest prilej s-a conturat foarte bine implicarea si rolul de sprijin al grupului pe care-l are numita ROXANA ANCA ADAM (FOSTĂ BULARCA), sotia lui Adam Ioan.

Astfel, există indicii rezonabile că STURDZA PALTIN-GHEORGHE beneficiază - pe lângă consultanţa juridică a avocatului ADAM IOAN - şi de expertiza de specialitate a soţiei acestuia, judecătoarea ADAM ANCA-ROXANA - preşedinte delegat al Secţiei a II-a Civilă de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Braşov, aspecte ce se pot constitui în intenţii / premise de afectare a actului de justiţie.

Astfel, a rezultat în mod explicit faptul că judecătoarea ADAM ANCA-ROXANA are cunoştinţă de activităţile în care este implicat soţul său, ADAM IOAN, pe linia sprijinirii efective (în mod neoficial) si asigurării consultanţei de specialitate lui STURDZA PALTIN-GHEORGHE şi, mai mult, magistratul participă, folosindu-se (în mod disimulat) de prerogativele funcţiei deţinute / relaţiile profesionale „Domeniului Ghica".

De menţionat că, ADAM IOAN i-a solicitat, în repetate rânduri, lui BENGESCU DAN-COSTIN situaţia actuală a punerilor în posesie, respectiv a localităţilor unde comisiile locale nu au validat amplasamentele identificate şi măsurate de cel din urmă (firma acestuia) - subliniind în permanenţă necesitatea de urgentare a finalizării procesului de validare -, primul interesându-se şi dacă HREBENCIUC VIOREL a fost înştiinţat cu privire la decizia ÎCCJ de strămutare a dosarului menţionat.

Astfel, în data de 18.01.2014, BENGESCU DAN-COSTIN i-a comunicat lui ADAM IOAN că, la momentul respectiv, mai erau 3 comisii de fond funciar la localităţile Agăş, Palanca şi Comăneşti, care trebuiau să valideze amplasamentele (suprafaţa totală vizată fiind de aproximativ 14.000 ha), afirmând însă că nu este interesat de suprafeţele de la Palanca şi Comaneşti motivând că acolo este doar păşune, nu şi pădure, fapt ce scade valoarea terenului.

În ciuda pozitiei sale de deputat, din probele dosarului rezultă nu doar că Adam Ioan a fost initiatorul grupului format din Sturdza Gheorghe Paltin, Bengescu Dan Costin si Hrebenciuc Viorel, dar este si coordonatorul acestui grup, persoana care se ocupă cu strategiile.

Cu ocazia unei întâlniri dintre Hrebenciuc Viorel si Bengescu Dan Costin, din 13august 2014, primul a afirmat că trebuie să vorbească cu Sârbu Ilie pentru a-l ”călca pe cap” pe Crăciunescu Adam, din această sintagmă folosită întelegând că se intentiona luarea de măsuri drastice fată de directorul RNP ROMSILVA dacă nu va respecta sarcinile trasate de către Hrebenciuc Viorel şi va mai face apărări în instanţă deoarece trebuia să aibă o atitudine împotriva atributiilor de serviciu, manifestându-si intentia de a-i oferi acestuia drept ”donatie” o suprafată din pădurea a cărei punere în posesie ar facilita-o.

De asemenea, din probe a rezultat că numiții Al României Paul Philippe și A României Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Ciocoiu Alina Carmen, pretinzând că sunt moștenitorii bunurilor deținute de Casa Regală A României, au cumpărat influență de la Iacob Sorin Ion, care le-a promis că va interveni, direct sau indirect (cu sprijinul altor persoane) pe lângă funcționari cu atribuții în materia reconstituirii dreptului de proprietate pentru obținerea mai multor bunuri imobile (terenuri și clădiri).

Referitor la aceștia, un prim obiectiv îl reprezintă reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de ha situat pe raza orașului Broșteni, jud. Suceava,au făcut demersuri şi au încercat , să capaciteze  Comisia locală de fond funciar Broșteni, să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Al României Paul-Philippe  fapte în derulare ….stopate.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.