Protejata liderului PNL, Ludovic Orban, președintele TNL, Mara Mareș, s-a aflat în mijlocul unui scandal mediatic la sfârșitul săptămânii trecute, atunci când pe contul său personal și pe pagina de Facebook a organizației de tineret pe care o conduce au fost postate mesaje în care făcea apel către generaţia tânără să se implice în politică pentru a schimba mai multe lucruri, deoarece “decreţeii nu vor reuşi”.
Dezvăluiri din sala de judecată - Tăriceanu, solicitare de ultimă oră în instanță
Interesant este că linșajul mediatic a fost orchestrat chiar de către propriii colegi de partid. Conform surselor stiripesurse.ro, prima acuzată este chiar fostul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, deputatul Adriana Săftoiu, despre care se spune - în interiorul PNL - că a fost cea care a atras atenția presei asupra mesajelor controversate postate de TNL. De altfel, scandalul a început la nici câteva ore după ce Săftoiu a tras-o de urechi pe Mareș chiar pe grupul de whatsapp al deputaților PNL. În scurt timp de la mesajul Adrianei Săftoiu – care l-a atacat pe Orban în repetate rânduri, mai ales după ce a fost învinsă de Raluca Turcan în cursa pentru șefia Grupului PNL de la Camera Deputaților - și alți parlamentari ai PNL din gruparea anti-Orban au început să o atace pe deputata Mareș, inclusiv pe conturile de Facebook. Printre ei, Cătălin Predoiu, Mihai Voicu și alți membri ai organizației PNL București.
La scurt timp după izbucnirea scandalului, și mesajele postate pe acest grup de whatsapp al deputaților PNL au ajuns în presă, la un site des folosit de gruparea anti-Orban. De altfel, duminică, Orban a atacat dur aceste platforme: “Sistematic pe site-uri de știri ... apar informații care fac parte din categoria de fake-news, pe care vă spun: nu le credeți. Sunt minciuni gogonate care au numai scopul de a crea fisuri în unitatea PNL”.
Ulterior, “jihadul” împotriva șefei TNL a început pe toate grupurile de whatsapp ale organizației PNL București, precum și pe conturile personale ale unor importanți membri. Surse din PNL București susțin că la evenimentul de duminică, Florin Alexe, propus pentru excludere de conducerea PNL, ar fi vrut să ceară demisia din funcție a Marei Mareș, dar a fost temperat de Bușoi, care a cerut responsabilitate.
Conform surselor stiripesurse.ro, soția lui Mihai Voicu, Claudia Benchescu, a fost avertizată recent că ar urma să fie schimbată din funcția de președinte al organizației de Cluburilor Studențești Liberale în condițiile în care acțiunile organizației lipsesc cu desăvârșire. Potrivit acestora, Mareș a acuzat-o și că, la 32 de ani, conduce o organizație de studenți și i-a cerut retragerea din funcție în urmă cu două săptămâni.
Duminică, președintele PNL, Ludovic Orban, a avut un mesaj pentru colegii săi de partid, pe care i-a sfătuit să se concentreze pe opoziția la PSD, nu să-și taxeze proprii colegi de partid pentru gafe de comunicare: “Eu cred că noi ar trebui să facem un efort comunicaţional mai mare nu pentru a taxa nişte stângăcii în materie de comunicare făcută de unii dintre colegii noştri, ci să facem nişte eforturi să taxăm în spaţiul public gafele monumentale, deciziile care afectează grav viaţa de zi cu zi a oamenilor, minciunile gogonate cu care PSD a câştigat alegerile şi să încercăm să îi convingem pe români că PNL poate să-l reprezinte pe fiecare dintre români şi că oricine poate câştiga, dacă PNL guvernează”.
În 2016, Mara Mares a candidat prima pe lista de deputati in circumscriptia Brasov, fapt care a creat nemultumiri in randul unor colegi de partid, avand in vedere lipsa sa de experienta.
Comentează