DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

EXCLUSIV De ce a fost arestat baronul PSD de Mehedinti/ DOCUMENT

decizie justitie
ro a intrat in posesia Motivarii instantei cu privire la solicitarea de arestare a Lotului Duicu-Ponea din partea procurorilor DNA: "Curtea apreciaza propunerea de arestare formulata de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie drept fondata, în speta existand indicii si probe temeinice apte a crea suspiciunea rezonabila ca inculpatii se fac vinovati de infractiunile retinute in sarcina lor. In speta se prefigureaza un tablou infractional complex, la care participa un numar mare de persoane, investite cu functii si demnitati publice si care se folosesc de prerogativele cu care au fost investite in scopul rezolvarii unor probleme personale, precum avansarea in functii, anularea de decizii de incompatibilitate ANI, obtinerea unor functii de conducere in cadrul PICCJ sau DNA pentru persoanele apropiate sau introducerea in penitenciar  sau inscenarea de infractiuni flagrante pentru opozantii politici. Astfel, inculpatul Duicu Ioan Adrian detine calitatea de presedinte al Consiliului judetean Mehedinti , de presedinte al organizatiei judetene Mehedinti a Partidului Social Democrat si presedinte al Ligii Alesilor Locali ai Partidului Social Democrat, functii de conducere ce ii confereau acestuia un ascendent moral si statutar raportat la consilierii coalitiei de guvernamant din judet si, dupa cum se poate observa, si fata de persoanele ce aveau functii de conducere in rindul structurilor statului cu functii de control, precum Garda de Mediu, Politie. Nemultumirile inculpatului Duicu Ioan au pornit de la declararea sa in stare de incompatibilitate de catre ANI situatie ce l-ar fi adus in situatia de a-si pierde functia de consilier judetean. Inculpatul a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Craiova, sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, sefa sectiei fiind chiar sora coinculpatului Ponea Constantin, respectiv judecatoarea Calota-Ponea Adina Georgeta. Inculpatul a formulat si doua cereri de stramutare a dosarului la ICCJ, ultima retragindu-si-o in momentul in care a avut certitudinea ca solutia ii va fi favorabila. In timp ce dosarul sau era pe rolul Curtii de Apel Craiova, inculpatul Duicu a cerut o consultatie juridica judecatorului Norel Popescu, presedinte al Tribunalului Mehedinti la acea data si actual membru CSM. De remarcat ca in discutiile cu apropiatii sai referitoare la acest magistrat, inculpatul  Duicu si Mediansky Ladislau ( avocat suspendat si secretar al Consiliului Judetean Mehedinti) folosesc apelativul de Norel, element ce denota familiaritate cu magistratul. Judecatorul ii da consultatiile dorite inculpatului Duicu Ioan cu privire la problema dedusa in acelasi timp judecatii pe rolul Curtii de Apel Craiova si ii da asigurari ca nu exista nicio incompatibilitate in ceea ce il priveste pe presedintele Consiliului Judetean ( consultatiile juridice s-au dovedit a fi de calitate, judecatorul anticipand cu exactitate solutia care a fost si pronuntata de Curtea de Apel Craiova in dosarul inculpatului). Nu este de competenta materiala a Curtii de Apel Bucuresti sa analizeze daca activitatea numitului Norel Popescu in legatura cu inculpatul Duicu de acordare de consultatii juridice referitoare la un proces pe rol – dupa cum rezulta indicii din speta -  este abatere disciplinara sau are vreo conotatie infractionala in sensul exercitarii fara drept a unei profesii sau activitati ( profesia de avocat), aceste elemente putind face obiectul de interes al altor institutii, precum Inspectia Judiciara din cadrul CSM sau PICCJ. Inculpatul Duicu a mai aratat in declaratia data in fata instantei ca nu a cerul judecatorului Norel Popescu sa influenteze si judecatoarea de la Curtea de Apel care ii solutiona dosarul desi din interceptarile convorbirilor dintre inculpatul Duicu si secretarul Consiliului Judetean rezulta ca inculpatul ii trasase sarcina secretarului sa vorbeasca cu judecatorul Norel Popescu despre ``aia``, ``cu aceeasi functie ````ca el a fost pe contencios…judecator``. In paralel cu aceste demersuri, profitand de relatia de prietenie ce depasea cu mult legaturile pur institutionale, cu inspectorul sef al Inspectoratului de Politie al Municipiului Mehedinti, numitul Ponea Constantin Stefan , a facut un troc cu acesta promitind influentarea mai multor functionari publici , de la nivelul administratiei publice centrale dar si consilieri locali , in sensul ca va obtine mentinerea temporara a inculpatului Ponea in functia detinuta la Mehedinti iar ulterior sa fie numit intr-o functie de conducere in cadrul IGPR respectiv director adjunct al Directiei de Ordine Publica. De asemenea a promis depunerea de staruinte ( la cererea inculpatului Ponea) in sensul ca sotia sa, Ponea Elisabeta, actual Procuror general al Parchetului de pe linga Curtea de Apel Craiova sa obtina o functie de conducere in Parchetul General sau in DNA. A promis de asemenea influentarea membrilor Consiliului Local al mun Orsova in sensul aprobarii scoaterii din domeniu public a unei suprafete de teren si concesionarea deindata la un pret bun in favoarea tatalui coinculpatului Ponea a doua suprafete de teren. In schimbul acestor acte inculpatul Duicu a cerut coinculpatului Ponea sa se foloseasca de influenta pe care o are asupra sorei sale, judecatoarea Calota-Ponea Adina Georgeta, sefa sectiei de Contencios administrativ din cadrul Curtii de Apel Craiova unde avea dosarul in contradictoriu cu ANI, pentru a obtine o solutie favorabila la aceasta instanta, solutia favorabila inculpatului Duciu pronuntindu-se pina la urma. Coinculpatul Ponea a pretins ca are influenta in sensul obtinerii solutiei favorabile, sora sa fiind presedinta sectiei de contencios administrativ, solicitand pentru aceste staruinte foloase in interesul sau si a familiei sale, respectiv numirea in functii de conducere a  sa in cadrul IGPR si a  sotiei sale in cadrul DNA sau PICCJ iar pentru tatal sau, concesionarea a doua suprafete de teren ( 200 mp) Inculpatul Duicu Ioan Adrian dovedeste maxima seriozitate in ceea ce priveste respectarea imperativului cuvintului dat si afectueaza cu promptitudine toate interventiile cu caracter infractional la care s-a obligat in favoarea inspectorului sef Ponea. In lunile martie si aprilie 2013, in doua rinduri, inculpatul Duicu ia legatura cu adjunctul secretarului de stat in MAI, Dumitrescu Dorusi ii cere acestuia sa discute cu numitul Petre Toba, inspectorul general al Politiei Romane in scopul obtinerii promovarii coinculpatului Ponea intr-o functie de conducere in IGPR. Solicitarile inculpatului au avut ecoul scontat astfel incit in data de 10 aprilie 2013, inculpatul Ponea ii comunica faptul ca a fost informat de secretarul de stat in MAI, numitul Andreescu Anghel ca va fi promovat in functia pe care o soolicitase, respectiv director adjunct al Directiei de Ordine Publica din cadrul IGPR. Inculpatul Duicu i-a confirmat coinculpatului Ponea ca aceasta este functia pentru care adjunctul secretarului de stat intervenise iar la observatiile lui Ponea ca nu dorea sa plece fara sotia sa , coinculpatul Duicu l-a linistit spunand ca si aceasta atrebuie sa plece la Bucuresti, neindoielnic. In 16 aprilie, inculpatul Duicu il contacteaza pe inculpatul Ponea spunindu-i ca adjunctul secretarului de stat MAI, numitul Dumitrescu Doru se va duce la secretarul de stat Andreescu Anghel  pentru a-i transmite din partea sa si a prefectului ce trebuie. Rezulta clar implicarea totala a inculpatului in activitatea de cumparare de influenta pentru care a fost propus la arestare. In scopul asigurarii respectarii doleantei sefului Consiliului Judetean, numitul Popescu Costantin, seful PSD Orsova il contacteaza pe inculpatul Ponea si antameaza o discutie despre situatia terenurilor vizate de tatal sau, desi nu avea vreo atributie legala directa in aprobarea vreunei concesiuni de terenuri. Din natura discutiei rezulta cu claritate ca isi asuma implicarea in acest proiect aratind ca ``sa analizeze, sa vedem despre ce e vorba si dupa aia sa facem o situatie``. Inculpatul nu avea ce situatie sa faca si nici nu avea ce sa vada prin prisma propriilor competente, rezultind cu claritate ca toate aceste activitati urma sa fie realizate prin influentarea consilierilor propriului partid sau a celor care ii sprijineau politica. Pentru a inlatura orice piedica din calea planului infractional atit de bine pus la punct, in data de 17 aprilie 2013, inc Popescu Constantin i-a transmis viceprimarului Mun Orsova ca numitul Botila Marian, secretarul Municipiului trebuie sa paraseasca efectiv functia de secretar in aceeasi zi ca urmare a aplicarii ( in ziua respectiva) a sanctiunii disciplinare a destituirii din functie de catre prefect. In 30 aprilie a avut loc  sedinta Consiliului local Orsova, s-a constatat ca un  opozant, numitul Cican Adrian si-a pierdut calitatea de consilier si, dobandind astfel majoritatea calificata , s-a trecut in domeniul local al mun Orsova terenurile vizate de familia Ponea si in aceeasi sedinta au fost concesionate in favoarea tatalui inculpatului Ponea. Respectindu-si absolut toate promisiunile infractionale facute, inculpatul Duicu a formulat o solicitare de retragere a cererii de stramutare a propriului sau proces, Curtea de Apel Craiova devenind brusc dezirabila. Om de cuvant la rindul sau, inculpatul Ponea, cu o zi inainte de termenul de judecata din 14 mai 2013 si inainte de a pleca in concediu in strainatate, i-a transmis coinculpatului Duicu sa stea linistit deoarece ``nu va faceti nicio problema, eu am lasat lucrurile puse la punct peste tot``. Pronuntarea a fost aminata in data de 21 mai 2013. Acest element a provocat nelinistea inculpatului Duicu care l-a contactat pe inculpatul Ponea in Ungaria de pe telefonul sau si de pe cel al secretarei sale, numita Viziru Mihaela. Inculpatul i-a precizat lui Ponea ca ``stii ca e mai tirzie primavara asta`` limbajul fiind codificat si facand trimitere la aminarea pronuntarii. Inculpatul Ponea, prudent, a aratat ca trebuie sa vorbeasca de pe telefonul altei persoane nu de pe cele personale. Pe aceeasi linie si facind trimitere la chestiuni meteorologice, inculpatul Duicu il contacteaza iarasi in data de 18 mai pe inc Ponea ( care se afla in Finlanda) intrebandu-l in mod ilogic despre vremea din Romania ``Saptamina viitoare e vreme buna acia? `` iar inculpatul Ponea il asigura ca da. Chiar in data de 21 mai, in ziua pronuntarii dar inainte sa afle solutia, nerabdator, inculpatul Duicu il suna iar pe coinculpatul Ponea care se afla in Sankt Petersburg si ii spune transant ``nu stiu nimic cu ce s-a intimplat azi`` iar Ponea ii raspunde ``e totul foarte bine`` si continua o discutie referitoare la vodka ruseasca. Usor bulversat si temindu-se ca inculpatul Ponea nu a inteles, inculpatul Duicu il intreaba iarasi pe coinculpatul Ponea ``chestiuni meteorologice``despre starea vremii din Romania  ``e vremea frumoasa p`àcia, nu?  Sper sa fie frumoasa si pàcia, dracu, ca nu stiu nimic `` Coinculpatul Ponea, il linisteste iar spunindu-i ``e frumos, o sa fie vreme frumoasa ``. Bineinteles, predictiile meteorologice s-au adeverit si vremea a fost frumoasa raportat la interesele judiciare ale coinculpatului Duicu, in data de 21 martie 2013 Curtea de Apel Craiova anulind Raportul ANI ce il declara incompatibil pe presedintele Consiliului Judetean, Duicu. Multumit de solutia primita, inculpatul Duicu ia legatura cu adjunctul secrtetarului de stat  MAI  Dumitrescu Doru si ii comunica faptul ca pe data de 13 iunie `` ma duc la Premier dimineata si o sa-l pun si pe Premier sa sune ca eu vreau sa-l stabilizez p acesta bine acia.``. Relatiile celor doi sunt prietenesti…cei doi folosind formula de salut``  Salut Adi! Respectiv Va salut! Da  nea Doru ``. In anticamera Sefului cancelarului Primului Ministru sau chiar in cabinetul premierului ( apare ca fiind neclar pina in prezent) inculpatul Duicu s-a intilnit cu numitul Petre Toba unde a discutat despre numirea in functie de conducere a coinculpatului Ponea, dupa cum i-a comunicat acestuia din urma. Inculpatul Duicu arata in data de 13.06.2013, intr-o discutie cu inculpatul Ponea  ca ``Un sfert de ora in biroul oval s-a vorbit despre familia dvs``. In acest moment procesual apare ca fiind neclar daca inculpatul se refera la biroul premierului sau la cel al sefului cancelariei, dar in mod cert discutia a avut loc si cu numitul Petre Toba, dupa cum arata inculpatul Duicu. Inculpatul Duicu pretinde ca prin sintagma ``l-a chemat acolo sefu al mare`` pentru a desemna persoana care l-a chemat pe Petre Toba la Guvern sa discute depre inculpatul Ponea ar fi Seful Cancelariei Primului Ministru. Curtea are rezerve ca o astfel de persoana ar avea competente sa-l cheme pe seful Politiei romane la Guvern si de asemenea ca seful cancelariei ar fi cel care foloseste ``biroul oval`` dar aceste elemente vor fi clarificate pe parcursul anchetei. Inculpatul Ponea se adreseaza sefului de consiliu judetean in mod servil, cu apelativul ``Sefu``…exprimarile fiind de categoria ``Sefu? Ce faceti sefu?`` ``Sunteti cel mai tare…Stiam eu dar nu ma asteptam chiar asa `` In speta exista indicii referitoare si la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii in scopul obtinerii unor foloase necuvenite  in legatura cu avantajarea unor firme la cistigarea unei licitatii privind achizitiile publice, valoarea contractului fiind de 4.100.000 EUR, infractiune savirsita de catre inc Duicu. In acest sens, pe parcursul anului 2013, din considerente pina in prezent neclare, neputind fi dovedita infractiunea de luare de mita, inculpatul Duicu a actionat concertat pentru ca doua societati, Rombiomedica si Ager Leasing sa cistige un contract de achizitii publice pentru Spitalul Judetean de Urgenta Drobeta Turnu Severin. Inculpatul s-a intilnit de mai multe ori cu managerul spitalului si directorul economic dindu-le dispozitii clare despre cum trebuie intocmita documentatia si caietul de sarcini ``cu conditiile si criteriile noastre`` ```si sa-ti dea 7 ani de zile``. A fost publicata oferta dar inculpatul a realizat ca existau anumite scapari astfel incit cele doua firme nu erau eligibile, intrucit nu se permitea achizitionarea in leasing financiar. Inc Duicu le-a amenintat pe cele doua directoare ale Spitalului cu destituirea element ce a determinat-o pe inculpata Boruga sa se intilneasca cu reprezentantii celor doua firme ce trebuia sa cistige licitatia si in urma discutiilor, au anulat oferta de licitatie publica a doua zi dupa ce publicasera prima oferta, ca nu cumva sa apara vreun alt ofertant, elaborind o noua oferta care sa se plieze exact pe interesul celor doua firme susamintite, care au si cistigat dealtfel licitatia. Un medic din cadrul spitalului a atentionat asupra calitatii foarte slabe a materialelor cumparate dar acest aspect a fost ignorat de inculpatul Duicu. Cu incalcarea grava a atributiilor pe cale legea le confera presedintelui de consiliu judetean, si dind dovada ca se percepea ca un adevarat stapin si judecator al judetului Mehedinti, inculpatul Duicu a primit si analizat mai multe plangeri ale unor primari referitoare la activitatea de exploatare a pietrisului de catre firma SC Liatti Construct Impex SRL, si a apreciat dupa deliberare ca aceasta firma incalca avizul de mediu. Dupa ce a judecat activitatea acestei firme, inculpatul Duicu a hotarit si sanctionarea acesteia, convocindu-i in acest sens pe numitii Draghici Adrian, functionar in cadrul in cadrul Administratiei Nationale Apele Romane si pe Tutilescu Catalin, comisar sef al Garzii Judetene de mediu Mehedinti  si le-a cerut sa actioneze prin controale in sensul stoparii activitatii acelui agent comercial. Le-a spus textual( dupa cum a aratat in fata instantei ) : duceti-va si f…ți-i p ăia``. Modul de adresare si atitudinea inculpatului denota o extrem de mare indrazneala dar si gresita intelegere a atributiilor unui presedinte de consiliu judetean, care nu are si nu trebuie sa aiba atitudini discretionare in judetul in care a fost ales. A mai solicitat de asemenea numitului Daescu Ovidiu Comisar General al garzii de Mediu sa inceteze controlul ce il viza pe numitul Tutilescu Catalin. Inculpatul de asemenea a a instigat pe numitii Mendyasky Stefan si Socite Silvia, functionari ai Consiliului Judetean Mehedinti sa-i puna la dispozitie numitului Argintoianu Doru subiectele pentru concursul de numire intr-o functie de executie in aparatul tehnic al Consiliului Judetean, pentru ca in acest mod sa-si cistige un angajat obedient si sa-si sporeasca puterea de facto ce o detinea in cadrul Consiliului. In speta exista indicii si cu privire la o activitate infractionala atipica dar care denota o periculozitate iesita din comun a inculpatului Duicu. Inculpatul Duicu a fost deranjat de postarile de pe propria ei pagina de facebook ale numitei Baritz Laura, asistent medical si opozant oplitic al inculpatului. Acesta a instigat un director de televiziune al unui post local pe care il controla in fapt ( in acte postul de televiziune este administrat de mama sa de 64 ani si sotia sa) sa insceneze un flagrant pe luare de mita asistentei medicale, victima refuzind insa primirea banilor. In legatura cu posturile de televiziune detinute de familia sa, Tele 2 Drobeta si Karisma, inculpatul Duicu, folosindu-se de influenta  si autoritatea sa ca detinator a unei functii de conducere intr-un partid politic a obtinut foloase necuvenite, prin impunerea tuturor primarilor si functionarilor publici din judet sa transmita ``urari de sarbatori`` pe burtiera televiziunilor susamintite, pretul unei urari fiind de 600 lei iar valoarea totala fiind de aprox 60000 lei. Din interceptarile telefonice efectuuate in cauza rezulta cu claritate ca inculpatul monitoriza indeaproape situatia persoanelor care refuzau sa fac urari al posturile sale tv. Tot in vederea obtinerii de foloase necuvenite folosindu-se de de influenta  si autoritatea sa ca detinator a unei functii de conducere intr-un partid politic, inculpatul a luat masuri cu caracter infractional pentru a se asigura ca directorul si un functionar al Casei de Asigurari de Sanatate Mehedinti vor favoriza SC ROMRAD RMN SRL , societate prestatoare de servicii medicale ce apartine familiei inculpatului Duicu, aproximativ 70% din totalul sumelor decontate de casa de asigurari de sanatate pentru intreg judectul operind fata de aceasta firma a inculpatului). Organele de urmarire penala suspecteaza si decontari fictive dar la acest moment nu s-a cerut tragerea la raspundere penala si pentru acest gen de fapte penale. In acest sens, inculpatul s-a folosit de influenta si autoritatea sa pentru a le asigura un folos patrimonial celor doua persoane ( doua infractiuni de dare de mita), asigurind angajarea sotilor lor pe o functie de executie in cadrul Biroului Vamal Portile de Fier I ( detasari succesive pentru numitul Rolea Sorin) respectiv o functie de conducere in aparatul tehnic al Primarului mun Drobeta Turnu Severin. Inculpatul Popescu Constantin este presedintele organizatiei municipale Orsova a PSD. In fapt, aceasta persoana are putere decizionala in ceea ce priveste activitatea decizionala a Consiliului local Orsova dar si in ceea ce priveste activitatea primarului si a viceprimarului municipiului. Inculpatul a incercat sa se apere aratand ca nu exista un numar suficient de consilieri PSD petru a avea majoritatea numai ca, din insesi declaratiile sale date in fata instantei rezulta ca avea un protocol verbal cu reprezentantul PPDD iar 2 consilierii PDL nu mai aveau sprijinul partidului lor. In acest sens, in acord cu opinia procurorului, Curtea apreciaza edificatoare optica pe care o are inculpatul in ceea ce priveste influenta sa din consiliul local, dupa cum rezulta dintr-o discutie telefonica cu fiul sau `` Lasa-ma ca stiu eu de unde sa iau banii…Pai nu-i vind pamintul lui Taca si Ghergulescu?...stau dupa altii, nu la mine e votul?``. In aceste conditii inculpatul depune staruinte personale pentru a se aproba concesiunea a 200 mp teren in favoarea tatalui inculpatului ponea, a obtinut in luna iunie 2013 2000 mp teren de la Primaria Orsova la un pret subevaluat si a determinat consilierii locali ai mun Orsova si functionarii publici sa intocmeasca documentatia necesara  si sa aprobe vinzarea catre o terta persoana la care avea datorii a unui teren in suprafata de 400 mp, subevaluat, stingind astfel datoria pe spezele municipalitatii. Situatia de fapt conturata de probele administrate pina in prezent in cauza formeaza suspiciunea rezonabila ca inculpatii sunt vinovati de faptele pentru care s-a propus arestarea acestora, după cum urmează:
  • inculpatul DUICU IOAN-ADRIAN, pentru săvârşirea  infracţiunilor de:
  • trafic de influenţă, în modalitatea normativă prevăzută de art. 291 alin. 1 din Codul penal (Legea nr. 286/2009), cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Codul penal (Legea nr. 286/2009);
  • cumpărarea de influenţă, în modalitatea normativă prevăzută de art. 292 alin. 1 din Codul penal (Legea nr. 286/2009), cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Codul penal (Legea nr. 286/2009).
  • instigare la dare de mită, în modalitatea prevăzută de art. 25 din Codul penal 1969 raportat la art. 255 alin. 1 din Codul penal 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 5 din Noul Cod penal;
  • permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 .
  • două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor;
  • instigarea la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000;
  • folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite;
  • două infracţiuni de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Noul cod penal;
  • două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000;
  • inculpatul PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
  • trafic de influenţă, în modalitatea normativă prevăzută de art. 291 alin. 1 din Codul penal (Legea nr. 286/2009), cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Codul penal (Legea nr. 286/2009);
  • cumpărarea de influenţă, în modalitatea normativă prevăzută de art. 292 alin. 1 din Codul penal (Legea nr. 286/2009), cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Codul penal (Legea nr. 286/2009), şi
  • inculpatul POPESCU CONSTANTIN, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Lasarea in libertate a inculpatilor prezinta o stare de pericol pentru ordinea publica astfel incit se impune luarea masurii arestarii preventive, orice alta masura preventiva mai blinda fiind vadit insuficienta. Inculpatii s-au folosit de demnitatile si functiile detinute pentru satisfacerea unor interese personale sau a incercat introducerea in penitenciar a unui opozant politic, ca in cazul inculpatului Duicu. Functiile lor de autoritate, in care au fost investiti cu increderea publicului, au fost percepute de inculpati doar ca modalitati de promovare in functii de conducere a lor si familiilor lor ( inculpatul Ponea) sau de satisfacere a unor interese pecuniare. Inculpatul Duicu a incercat sa-si consolideze influenta la nivelul jud Mehedinti sprijinind instalarea in diferite functii de conducere sau executie a unor oameni obedienti, a fraudat concursuri de ocupare a unor functii si, mai grav, a luat masuri impreuna cu inculpatul Popescu pentru inlaturarea din functie a opozantilor ideilor sale. A pervertit ideea de ales local inselind asteptarile a largi sectoare de populatie care l-au votat, actionind in interesul sau sau al familiei sale. Extrem de grav este si faptul ca inculpatul a traficat influenta sa pe care o are sau cel putin pretinde ca o are la un nivel inalt al statului roman, aducind in discutii cu cumparatorul de influenta Ponea pe Primul Ministru al Romaniei, secretari si subsecretari de stat, Ministru de interne sau Seful Politiei Romane, Petre Toba. Este neclara activitatea acestor persoane in acest moment procesual, ancheta fiind la inceput. Inculpatul Duicu are  legaturi cu presedintele Tribunalului Mehedinti care ii da consultatii juridice in dosarele in curs( dupa cum arata inculpatul coroborat cu inregistrarile telefonice) si promite sprijinul pentru numirea in functii de conducere in PICCJ sau DNA a unei procuroare locale. Toate aceste elemente creaza convingerea instantei ca inculpatul Duicu are o perceptie fundamental gresita asupra functiei pe care o detine, ignorind cu desavirsire caracterul infractional al faptelor savirsite si pe care nu le recunoaste. Inculpatul Ponea, sef al Politiei Judetene a inteles sa acceada in functii de conducere la nivel central nu pe cai licite, examene, concursuri ci prin traficarea propriei surori, judecatoare cerind in acelasi timp functii la Bucuresti si pentru sotia sa, procuroare. A nesocotit in mod grav demnitatea ce i-a fost acordata fiind un exemplu negativ pentru toti politistii onesti din subordine. Inculpatul Popescu, ignora de asemenea demnitatea politica in care l-au investit cetatenii prin alegerea sa ca sef al organizatiei municilape PSD Orsova, aruncind o pata asupra activitatii partidelor politice in general, si pervertind aceasta institutie,  fundament al vietii democratice Activitatea sa infractionala pe care a desfasurat-o folosindu-se de functia si autoritatea s apolitica nu are nicio legatura cu interesele urbei sau macar a partidului din care face parte, actionind exclusiv in interesul inculpatului Duicu sau in propriul sau interes pecuniar. Inculpatii au criticat faptul ca interceptarile sunt acordate in baza unui mandat de siguranta nationala. Curtea nu a putut identifica nici un element legal care sa determine constatarea nelegalitatii unei astfel de proceduri, dealtfel inculpatul Duicu a recunoscut toate interceptarile lecturate in fata sa in sedinta numai ca a precizat ca nu a savirsit vreo infractiune. Apreciaza in aceste conditii ca se impune arestarea inculpatilor pentru o durata de 30 zile, o masura mai blingda nefiind apta a atinge scopurile masurilor preventive iar faptele acestora fiind de o extrem de mare gravitate, denaturind insasi ideea de societate democratica, inculpatii acreditind prin comportamentul lor ideea ca functiile si demnitatile publice trebuie folosite doar in interes personal, idee de maxima gravitate."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.