Doctorii SRI care conduc PSD

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 20-10-2015

Actualizat: 20-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un patrulater școlit la Serviciul Român de Informații și-a făcut loc în conducerea centrală a Partidului Social Democrat.

Clubul absolvenților SRI e deschis de Nr.2 din PSD, Valeriu Zgonea, președinte executiv al partidului și președinte al Camerei Deputaților. Zgonea a terminat un master la Colegiul Național de Apărare în 2006 dupa care a urmat in 2007 un master la Colegiul Superior de Securitate Nationala din subordinea SRI.

Transformat in Colegiul National de Informatii, programul postuniversitar oferit de SRI promite “dobândirea cunoştinţelor generale în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi de securitate” precum si “formarea abilităţilor de gestionare a problematicii de securitate naţională”, potrivit ofertei educationale.

Potrivit site-ului SRI, Zgonea ar trebui să fie “expert în domeniul intelligence”.

Vicepreședintele PSD Mihai Tudose, care detine și funcția de ministru al Economiei, este chiar Doctor la Academia Nationala de Informatii din subordinea SRI, titlu obtinut in 2007. Acesta a mai urmat in 2006 Colegiul National de Aparare si Colegiul Superior de Securitate Nationala din SRI.

Doctoratul de la SRI vizeaza “aprofundarea cunoştinţelor şi dezvoltarea competenţelor generale şi de specialitate, dar şi a principalelor abilităţi cognitive, analiza pertinentă, evaluarea critică şi sinteza integratoare a unor idei noi şi complexe privind fenomenul politico-militar contemporan şi procesele transformării sistemelor moderne de securitate şi apărare, prin raportare la conceptul de intelligence”, potrivit site-ului institutiei de invatamant.

În 2007 Mihai Tudose a absolvit si un ‘Curs de specializare în la Georgetown University in Statele Unite ale Americii. Tudose a participat in 2006 la un “Seminar pentru cadre de conducere (SES), Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate - Garmisch, Germania” si a urmat in 2002 o specializare la Bruxelles pe “Controlul Parlamentar al Forţelor Armate NATO”.

Alt Doctor ieșit de pe băncile SRI și care a intrat in conducerea PSD ca vicepresedinte national este deputatul Gabriel Vlase. Vlase a devenit in 2010 Doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii din subordinea SRI. El a absolvit in 2004 Colegiul Naţional de Apărare, dupa care in 2006 a mers la Colegiul Superior de Securitate Nationala de la SRI. In 2006 a participat in Germania la ‘Programul pentru Înalţi Oficiali (SES), Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate”, iar in 2007 a urmat o specializare in “Analiza şi rezolvarea conflictelor armate" la Georgetown University in SUA.

Un alt vicepreședinte PSD școlit la SRI, deputatul Georgian Pop, conduce si comisia comuna a Parlamentului pentru controlul asupra Serviciului Roman de Informatii. Pop a absolvit in 2007 Colegiul Naţional de Apărare, dupa care in 2009 a terminat Colegiul Naţional de Informaţii de la SRI.

Președintele partidului, Liviu Dragnea, a absolvit în 2004 Colegiul Național de Apărare, axat mai degraba pe latura militară. Aceleași cursuri le-a urmat în 2001 și vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu. Colegiul Naţional de Apărare trateaza „problematica de securitate naţională şi internaţională”, potrivit site-ului oficial.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri