DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

EXCLUSIV Doru-Viorel Ursu îl acuză de dezinformare pe Claudiu Năsui, după ce a publicat minuta în cazul tatălui său: 'Nu publică hotărârea in extenso'

Doru-Viorel Ursu

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a publicat sentințele prin care tatăl său și bunica sa au fost condamnați la închisoare pe vremea comuniștilor.

Sentința de condamnare la 7 ani de închisoare a tatălui său a fost pentru infracțiunea de „refuz de înapoiere în țară”. În minuta sentinței publicată de Claudiu Năsui președinte apare căpitanul Doru-Viorel Ursu.

Cmpletul de judecată era unul militar deoarece tatăl lui Claudiu Năsui avea gradul de locotenent în rezervă.

Doru-Viorel Ursu susține în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO că ministrul Economiei dezinformează și se întreabă de ce nu a publicat întreaga sentință, nu doar minuta.

„Domnul Năsui minte la înghesuială și dezinformează. Trădarea se pedepesea și în comunism.

Manipularea domnului Năsui rezidă prin faptul că nu publică hotărârea in extenso, ci doar minuta. Pentru ca opinia publică să nu înțeleagă care a fost realitatea.

O pedeapsă de 7 ani închisoare nu putea fi aplicată decât pentru fapte grave împotriva României, nu a lui Nicolae Ceaușescu. Asta rezultă din motivarea pe care el o escamotează.

Nu am fost niciodată securist sau informator al Securității. Am absolvit Colegiul „Gheorghe Lazăr” București cu nota 10, Facultatea de Drept cu nota 9,95 și am fost șef de promoție.

De ce domnul Năsui nu a făcut publică până acum hotărârea in extenso și nu a cerut revizuirea hotărârii în mai bine de 32 de ani de așa-zisă democrație?

E vorba de oameni pelecați în străinătate încredințați în misiune de statul român și care după ce dădeau de bine nu se mai întorceau în țară, trădând țara, nu pe Ceaușescu. Erau sute de astfel de dosare de acest tip în acei ani.

Anticomuniști au fost Coposu și alții ca Seniorul", a explicat Doru-Viorel Ursu în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Iată ce spunea Claudiu Năsui:

”Iată sentințele de condamnare la închisoare de către securiști a tatălui meu și a bunicii mele.

Una dintre cele mai mari ticăloșii spusă la adresa USR-PLUS, și a mea, de când am intrat în politică este faptul că am avea vreo legătură cu securitatea. Nu este singura, dar cu siguranță este în top 3 de cele mai răspândite manipulări. A fost propagată în forță și sponsorizată cu bani mulți, iar asta fix în campanie.

PSD a decis să scrie această minciună chiar și în moțiunea parlamentară contra mea. Am răspuns în cadrul moțiunii și pun și aici public, sentințele la care făceam referire.

Tatăl meu nu doar că nu a fost securist, dar a fost condamnat la închisoare de către securitate. Iar bunica mea a făcut închisoare la Sighet pentru că a ajutat partizanii anti-comuniști care făceau rezistență tocmai contra securității.

Prima, sentința de condamnare la 7 ani de închisoare a tatălui meu pentru infracțiunea de „refuz de înapoiere în țară”. Decizia pronunțată, culmea ironiei, de căpitanul de securitate Doru Viorel Ursu, devenit, după revoluție, ministru de interne în guvernul Ion Iliescu – Petre Roman.

A doua, sentința de condamnare la 5 ani de închisoare a bunicii mele, în 1949, pentru „uneltirea contra ordinii sociale”. Adică pentru că a ajutat rezistența anti-comunistă din nordul țării. Nu vă mai spun cine conducea represiunea comunistă în perioada aceea în nordul țării.

Minciunile la adresa familiei mele au ajuns prea departe. De aceea am depus la senat un proiect de lege prin care să facem un registru cu toți securiștii din decembrie 1989.

Hai să vedem toți securiștii. Absolut toți care, apropo, primesc și pensie specială acum pentru marile servicii aduse statului. Și nu doar atât. Hai să vedem toate rudele de până la gradul 3 ale securiștilor care sunt acum în politică (parlamentari, primari, funcții alese, etc.).

Măcar la 31 de ani de la revoluție, să aflăm și noi cine au fost securiștii și cine le sunt rudele care dominat politica timp de atâția ani.

Proiectul poate fi găsit aici: https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b85&an_cls=2021”, scrie Claudiu Năsui.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși! .

Documentul publicat de Claudiu Năsui, ministrul Economiei:

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.