EXCLUSIV - Nicușor Dan spune cu cine ar prefera să facă o alianță pentru Consiliul General

Autor: Politic Scan

Publicat: 14-12-2015

Actualizat: 14-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Într-un interviu acordat PoliticScan, Nicușor Dan, potențialul candidat al Uniunii Salvați Bucureștiul (USB) pentru funcția de Primar General al Capitalei în 2016 declară că, în cazul în care partidul său ar fi în situația de a construi o majoritate în Consiliul General, e mai înclinat spre o alianță cu liberalii decât cu social-democrații.

Întrebat cu cine ar face majoritate în Consiliul General și către care din cele două partide mari, PSD și PNL, ar înclina, Nicușor Dan a răspuns:

”Ideal ar fi să facem 50%. Va fi o decizie pe care o vom lua în partid, dar mi-e greu să cred că vom face cu PSD, date fiind derapajele din ultimii ani de la valorile democratice.”

Reamintim că, într-un recent sondaj INSCOP, comandat de PNL, Nicușor Dan are o cotă de favorabilitate de 41%, apropiată de cel mai bine plasați dintre potențialii candidați, Ecaterina Andronescu (45%) și Robert Negoiță (42%). Dan are o cotă de notorietate de aproximativ 40%.

Nicușor Dan a candidat și în 2012, de pe poziția de independent, și a obținut un scor de 8,45%, clasându-se pe al treilea loc după Sorin Oprescu și Silviu Prigoană.

Urmăriți mâine interviul integral cu Nicușor Dan pe PoliticScan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri