Europarlamentarul, Corina Crețu, a oferit in exclusivitate un punct de vedere vis-a-vis de situatia romanilor din diaspora, iata ce a declarat aceasta.
"Cu toții trecem printr-o perioadă dificilă. Această criză a afectat viața tuturor românilor, indiferent de vârstă, statut social, atât a celor care trăiesc în țară, cât și a celor care lucrează sau studiază în străinătate. Sigur, situația românilor din diaspora este aparte. Conform celor mai recente cifre, aproximativ 200.000 de români s-au întors în țară în ultimele săptămâni, de la momentul declanșării acestei crize. Să nu uităm, totuși, că diaspora noastră numără milioane de români. Așadar, mulți dintre cei care constituie diaspora românească sunt în acest moment departe de casă, fiind la mii sau unii chiar la zeci de mii de kilometri distanță de cei dragi. Sigur, ne aflăm cu toții în izolare și nu ne vedem cu părinții noștri, cu apropiații noștri, deși poate locuim în aceeași localitate, dar faptul că totuși suntem în apropiere ne face să ne simțim mai în siguranță, suntem într-o formă sau alta împreună. Însă pentru cei care sunt departe de casă, această presiune psihologică poate fi un factor suplimentar de stres în contextul prezentei crize. Mai este un aspect, chiar mai important. Mulți dintre românii de peste granițe au locuri de muncă necalificate și lucrează în agricultură sau în servicii comerciale – două dintre domeniile cele mai grav afectate de această criză. Ca atare, situația este cu atât mai dificilă cu cât mulți dintre aceștia nu au siguranța zilei de mâine, cu toate că și-au întemeiat acolo o familie. Ca să nu mai vorbesc despre românii care, din păcate, lucrează fără acte și care nu au niciun fel de protecție în fața crizei economice care, foarte probabil, va afecta țările europene odată încheiată pandemia. Dacă mai adăugăm faptul că trei din zece români care au emigrat au luat calea Italiei – țara cea mai grav afectată de criza aceasta – vom înțelege gravitatea situației. Totuși, este vorba în total despre 9 milioane de români care locuiesc în afara granițelor, dacă luăm în calcul și comunitățile istorice."
A declarat in exclusivitate Corina Crețu pentru stiripesurse.ro/diaspora
Comentează