Autorităţile vor amplasa, duminică, două tabere pentru sinistraţi pe stadioanele din Afumaţi şi Voluntari, în cadrul exerciţiului naţional "Seism 2018", a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, cele două tabere au o capacitate de câte 200 de persoane fiecare. În cadrul acestor tabere vor acţiona, alături de echipele pompieri, şi voluntari cooptaţi de organizaţiile neguvernamentale.
Pompierii desfăşoară, de asemenea, misiuni de căutare-salvare a persoanelor prinse sub dărâmături la fabrica Iutei, de evacuare a persoanelor recuperate de sub dărâmături la Academia Română, dar şi misiuni de salvare a unor persoane surprinse la înălţime la Fabrica de bere Rahova.
De asemenea, în cadrul exerciţiului Seism 2018, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a efectuat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, o misiune de evacuare pe ruta Bucureşti - Cluj pentru transferul a 15 răniţi în urma seismului major înregistrat sâmbătă dimineaţă. Dintre cei 15 răniţi, şapte sunt intubaţi, trei dintre aceştia prezentând arsuri.
Pacienţii au fost asistaţi pe timpul zborului de către o echipă SMURD din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, formată din medici, asistenţi şi paramedici militari, ei fiind duşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.
Tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, o echipă din Israel, cu peste 100 de medici, a sosit în România pentru a participa la exerciţiului naţional "Seism 2018", iar ambulanţe din Ungaria, Austria si Italia au intrat deja în ţară cu acelaşi scop.
Exercițiul seism 2019:Autorităţile vor amplasa două tabere pentru sinistraţi pe stadioanele din Afumaţi şi Voluntari
București
9°C
Articole Similare

381
ANM anunță vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 70 km/h. Cum va fi vremea în București în weekend
381

29
Bărbat reținut după ce şi-a agresat fiica vitregă şi a condus fără permis
29

2.188
Mega-schema angajărilor din spitale, pusă pe butuci: Un fost lider SANITAS stabilea 'mercurialul' șpăgilor. Șase persoane au recunoscut
2.188

73
Scandal la semafor: O șoferiță a fost agresată de un bărbat, pe fondul unor neînțelegeri în trafic
73

2.944
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
2.944

71
Două case s-au făcut scrum, cel mai probabil de la un burlan metalic neprotejat termic
71

118
Catedrala Națională nu va fi deschisă în perioada premergătoare sărbătorilor pascale și pe întreaga durată a acestora
118

10.214
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
10.214

113
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
113

62
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
62

142
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
142

3.586
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
3.586

3.453
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
3.453

















Comentează