DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Există o explicație: CFR spune că toropeală din vagoane e cauzată de temperatura și umiditatea de afară, care bat aerul condiționat

cfr calatori

CFR Călători transmite, referitor la căldura din vagoane, că nu poate fi eliminat în totalitate impactul generat de depășirea pragului de temperatură și umiditate. Compania anunță că România e încadrată într-o altă zonă climatică față de canicula din ultima vreme. CFR Călători informează că reglementările privind condițiile normale de funcționare a instalațiilor de climatizare a vagoanelor sunt prevăzute în clar în Normele tehnice feroviare autohtone și internaționale. Valorile parametrilor de lucru pentru instalațiile de climatizare sunt reglementate de către Organisme Internaționale la care sunt aliniate toate statele care dețin căi ferate, inclusiv toate statele membre ale UE, cu referire directă la UIC – Union Internationale de Chemins de Fer, Asociație din care și România face parte ca membru fondator. Documentul de referință este Fisa UIC nr.553-1/2005, transmite CFR Călători.

Potrivit companiei feroviare, România este încadrată în zona climatică II ceea ce înseamnă că temperatura maximă optimă pentru funcționarea în parametri nominali ai vagonului este de +35°C, iar umiditatea de maxim 65%.

„Având în vedere că media temperaturilor exterioare din ultima perioadă este de peste 35-38°C°, ajungând conform determinărilor și a înregistrărilor din black box-ul procesorului de climatizare, în condiții de funcționare la temperaturi de peste 45°C – 48°C, temperaturi exterioare dezvoltate la nivelul carcasei vagonului și umiditate de 80%, parametru raportat de către ANM, (este posibil - n.r.) instalațiile de climatizare să nu mai poată atinge valorile de regim optim de funcționare. Singura modalitate de a îmbunătăți valorile de regim termic în interiorul vagonului sunt operațiile de mentenanță preventivă și monitorizarea în parcurs cu personal de specialitate a trenurilor care circulă în condițiile descrise anterior, lucrări care în acest moment se efectuează de la începutul sezonului cald în permanență, cu mențiunea că nu poate fi eliminat în totalitate impactul generat de depășirea pragului de temperatură și umiditate”, potrivit comunicatului de presă.

CFR Călători menționează că gradul de ocupare afectează confortul călătorilor.

„Astfel că pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat și folosind întregul parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, CFR Călători recomandă pasagerilor să își planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație și să își procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens”, se arată în finalul comunicatului.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.