Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Există speranţă în ceea ce privește pandemia', susține Hans Kluge

dw.com
Hans Kluge

Directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, a declarat miercuri că există speranţă în ceea ce priveşte sfârşitul pandemiei, însă nu s-a ajuns încă la finalul acesteia.

"Uitându-mă la situaţia pan-europeană, am trei mesaje de transmis. Primul este că există speranţă, suntem optimişti, dar nu am ajuns încă la final, din cauza transmiterii rapide a variantelor de virus. Întreaga Europă este deja obosită în urma restricţiilor impuse. În acest sens, este foarte important ca publicul să nu fie extenuat, să aibă curaj, să respecte măsurile de sănătate publică. Ştiu că este o situaţie dificilă, dar maratonul nu este încă gata. Suntem pe ultima parte a lui şi de aceea efortul pare şi mai dificil acum. Nu mai avem mult până la final", a spus Kluge, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.ro.

El a susţinut că eforturile la nivel pan-european şi mondial trebuie unite pentru a accelera utilizarea vaccinurilor împotriva COVID-19.

"Al doilea mesaj este că trebuie să ne unim eforturile la nivel pan-european, mondial pentru accelera utilizarea vaccinurilor împotriva COVID-19. (...) Al treilea mesaj este că trebuie să ne gândim cum să ne pregătim sistemele de sănătate pentru a reacţiona mai bine în viitor", a afirmat Hans Kluge.

Hans Kluge a spus că în fiecare an sunt 2,1 milioane de oameni care mor de o formă de cancer.

"Am căzut de acord alături de Preşedinţia României, cât şi de Guvern, să creştem acţiunile noastre în ceea ce priveşte lupta cu cancerul, de exemplu. În Europa de Vest una din trei persoane va avea o formă de cancer. În Europa de Est una din patru. În fiecare an sunt 2,1 milioane de oameni care mor de o formă de cancer. Una din trei ţări europene a observat în această o întrerupere a serviciilor din zona de prevenire şi tratare a cancerelor. Mă bucur foarte tare că am căzut de acord ca România să fie una din campioanele în ceea ce priveşte prevenirea şi lupta cu cancerul. În ceea ce priveşte prevenirea cancerelor, un aspect foarte important este controlul tutunului", a susţinut directorul.

El a felicitat, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, cadrele medicale din România pentru munca depusă. "Medicii, asistenţii şi tot ce înseamnă cadre medicale sunt eroii acestei pandemii", a mai declarat Hans Kluge.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.