Un experiment recent realizat pe 30 de participanți a încercat să afle dacă sinestezia și creativitatea joacă un rol atunci când cineva vede chipuri străine sau forme stranii în reflexie.
De zeci de ani, cercetătorii încearcă să înțeleagă de ce unii oameni au senzația că văd altceva decât propria față atunci când se privesc intens într-o oglindă. Deși studiul aduce noi date importante, fenomenul rămâne în continuare învăluit în mister.
Ce este practica psihomanteum și cum funcționează
Totul pornește de la o tehnică veche numită psihomanteum. Aceasta presupune ca o persoană să stea într-o cameră întunecată, în fața unei oglinzi, concentrându-se pentru a zări diverse chipuri. Unii consideră că această metodă ar facilita chiar comunicarea cu cei dragi care au trecut în neființă.
Dincolo de latura mistică sau de suferința pierderii unei persoane dragi, o oglindă obișnuită rămâne un simplu obiect din sticlă și un strat reflectorizant. Nu pare o rețetă pentru a privi dincolo de lumea celor vii.
Și totuși, oglinzile pot produce efecte surprinzătoare, inclusiv asupra minții.
Cum s-a desfășurat experimentul cu 30 de participanți
Într-un nou studiu, cercetătorii au încercat să afle ce anume influențează aparițiile văzute în oglinzi și cât de probabil este ca o persoană să vadă în reflexie o rudă sau o persoană apropiată decedată.
Experimentul a implicat 30 de participanți, ale căror reacții au fost monitorizate pe parcursul ședințelor de privit în oglindă. Cercetătorii au urmărit în special experiențele neobișnuite, precum senzația unei prezențe sau apariția unei fețe diferite de propria reflexie.
Participanții puteau apăsa un buton pentru a înregistra momentul în care aveau o asemenea experiență. Toți fuseseră selectați deoarece relataseră anterior o întâlnire cu o presupusă fantomă, iar 15 dintre ei aveau sinestezie, o particularitate neurologică în care simțurile se combină neobișnuit.
Rolul sinesteziei și factorii de mediu monitorizați
Unele persoane pot asocia culorile cu gusturi sau pot vedea forme atunci când ascultă muzică. Sinestezia nu este considerată o tulburare, ci o variație naturală a modului în care funcționează creierul. Cercetătorii au vrut să afle dacă aceasta ar putea influența apariția experiențelor neobișnuite.
Participanții au fost rugați să se gândească timp de 15 minute la o persoană dragă decedată, după care și-au petrecut 45 de minute în fața unei oglinzi.
În timpul ședinței, cercetătorii le-au monitorizat ritmul cardiac și au înregistrat factori de mediu precum câmpurile electromagnetice, fluctuațiile geomagnetice și temperatura, folosind camere cu infraroșu.
Ulterior, participanții și-au evaluat experiențele în funcție de intensitatea aparițiilor, de cât de reale li s-au părut și de măsura în care acestea păreau să ocupe un spațiu fizic.
Rezultatele au fost comparate cu datele monitorizării și cu chestionare privind creativitatea și gradul de sinestezie.
Ce au descoperit cercetătorii: creativitatea și efectele asupra organismului
În mod neașteptat, cercetătorii nu au identificat diferențe în intensitatea experiențelor neobișnuite dintre persoanele cu sinestezie și cele fără această particularitate.
În schimb, au descoperit o corelație între creativitate și gradul în care imaginile văzute în oglindă păreau reale, rezultat care corespundea parțial cu așteptările lor. Au fost observate și unele asocieri cu factorii de mediu.
În cazul participanților cu sinestezie, fluctuațiile geomagnetice și câmpurile electromagnetice păreau să influențeze percepția spațiului ocupat de aparițiile neobișnuite.
Cercetătorii au identificat și o anumită corelație cu variabilitatea ritmului cardiac, efect care nu depindea de prezența sinesteziei, notează IFL Science.
Deși rezultatele sunt neconcludente, autorii consideră că interacțiunea dintre particularitățile individuale, experiențele subiective și factorii de mediu ar putea explica de ce unele persoane văd în oglindă mai mult decât propria reflexie.
Studiul a fost publicat în revista Journal of Anomalous Experience and Cognition.
