Alcoolul nu este sănătos, chiar şi în doze moderate. Aceasta este concluzia la care a ajuns Societatea Alimentară Germană în cel mai recent articol al său, numit "Alcoolul este un drog psihoactiv", scrie Darik, informează Rador Radio România.
"Nu există o cantitate de alcool care să nu prezinte riscuri", precizează experţii, menţionând că şi dozele mici pot creşte riscul de îmbolnăvire, accidente şi răniri.
În total, au fost identificate peste 200 de consecinţe negative asupra sănătăţii
Pe termen lung, alcoolul nu numai că ameninţă cu dependenţa, dar poate provoca şi boli precum cancerul (în cea mai mare parte cancer de sân şi cancer de colon), boli ale sistemului cardiovascular, leziuni ale tractului digestiv, diabet, precum şi deteriorarea abilităţii cognitive, Alzheimer şi alte tulburări neurocognitive.
Cei care mai consumă alcool ar trebui să evite cantităţile mari
Copiii, adolescenţii, femeile însărcinate şi care alăptează ar trebui să evite consumul de alcool.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, experţii au analizat numeroase studii pe acest subiect. Cu toate acestea, anumite doze pot fi clasificate ca fiind mai puţin riscante - cum ar fi unul până la două pahare de vin sau una - două sticle de bere pe săptămână. Peste aceste cantităţi, totul intră în zona de risc. Cantităţile de alcool consumate în Germania sunt de peste două ori mai mari decât media globală şi sunt necesare eforturi suplimentare pentru a creşte gradul de conştientizare publică.
Situația din România
Românii sunt campioni la băut în Europa, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Consumul de băuturi alcoolice în România a ajuns în medie la peste 9 litri de alcool pur pe an, iar românii i-au lăsat în urmă chiar și pe băutorii britanici.În topul țărilor europene la consumul de alcool, România se află pe locul 1, iar la finalul clasamentului se află Turcia. Bărbații români sunt cei mai mari băutori, dar și femeile beau cu mult peste media europeană.Cu 9,2 litri de alcool pur pe an, echivalentul a 460 de halbe de bere, românii cresc media internațională de 5,5 litri de persoană, adică 275 de halbe de bere,
Comentează