Infractorii cibernetici ar putea exploata mai multe vulnerabilităţi Bluetooth pentru a efectua atacuri de impersonare (BIAS) şi se pot da drept un dispozitiv legitim în timpul procesului de conectare la un dispozitiv, potrivit unei notificări a Grupului Bluetooth Special Interest Group (SIG), citată de blogul din România al companiei de securitate informatică, Eset, conform agerpres.
Breşele de securitate, care afectează specificaţiile Bluetooth Core şi Mesh Profile, au fost descoperite de către cercetătorii agenţiei naţionale de securitate cibernetică ANSSI din Franţa, iar experţii susţin că patch-uri pentru remedierea vulnerabilităţilor ar trebui să fie lansate în următoarele săptămâni.
"Pentru a efectua cu succes atacul, infractorul ar trebui să se afle în raza wireless a două dispozitive vulnerabile cu Bluetooth care se angajează în procedura de asociere. Odată ce procesul de autentificare este finalizat, dispozitivul care răspunde va fi autentificat cu atacatorul în locul persoanei legitime. Cu toate acestea, atacatorul nu va putea utiliza această metodă pentru a se asocia cu dispozitivul iniţiator. Centrul de coordonare CERT din SUA (CERT/CC) a lansat detalii suplimentare despre vulnerabilităţi, explicând că un atacator ar putea exploata defectele pentru a finaliza protocolul de pairing şi a cripta comunicaţiile folosind o cheie de legătură cunoscută, să se autentifice fără AuthValue sau chiar să-l forţeze brut", notează sursa citată.
Pe acelaşi subiect, Android Open Source Project, Cisco, Microchip Technology, Cradlepoint, Intel şi Red Hat se află printre organizaţiile identificate de CERT/CC ca fiind afectate de cel puţin o parte dintre vulnerabilităţi.
De altfel, primele trei entităţi au emis, deja, declaraţii care confirmă că lucrează la eliberarea de patch-uri sau atenuări pentru defectele de securitate, în timp ce restul nu au vorbit încă despre această problemă.
În acest sens, SIG a publicat propriul set de recomandări care abordează vulnerabilităţile şi i-a îndemnat pe furnizori să elibereze patch-uri în cel mai scurt timp.
Eset a fost fondată în anul 1992 în Bratislava (Slovacia) şi se situează în topul companiilor care oferă servicii de detecţie şi analiză a conţinutul malware, fiind prezentă în peste 180 de ţări.
Experți: Tehnologia Bluetooth este vulnerabilă în fața infractorilor cibernetici
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

4
Directorul general al Hidroelectrica: Centralele hidroelectrice nu sunt suficient susţinute în Europa; Procedurile devin din ce în ce mai birocratice
4

5
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în creştere
5

32
Şeful Airbus Helicopters cere Europei să rămână unită în domeniul apărării: "Cooperarea europeană este răspunsul, dar există condiţii care trebuie îndeplinite"
32

2.318
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
2.318

32
ANRE, sub presiune din cauza crizei energetică: miliarde de lei încă de decontat
32

26
Consiliul Judeţean Prahova cere 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi modernizarea sistemului de alimentare
26

62
FOTO Între randament pe hârtie și realitate: AXXIS Nova Resort & SPA - cum arată un proiect imobiliar, în prima linie la mare, care livrează
62

20
Aproximativ 400 de mineri vor fi disponibilizați odată cu închiderea CET Govora
20

38
CFR semnează un contract de peste 2 miliarde lei pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş
38

10.679
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
10.679

2.670
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
2.670

35
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
35

86
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
86
















Comentează