Explicație NEAȘTEPTATĂ pentru BLOCAJUL proiectului de buget pe 2019 - Ne e niciun fel de problemă

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 19-01-2019

Actualizat: 19-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: inquamphotos.com / Octav Ganea

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, spune că întârzierea bugetului nu este a Guvernului, subliniind că în cel mai scurt timp va exista proiectul, deoarece Parlamentul își începe activitatea în 4 februarie. Gavrilescu a spus că e nevoie de răbdare, fiind convinsă nu vor fi probleme cu bugetul.

„Această întârziere nu e a Guvernului României. Eu cred că imediat, în cel mai scurt timp, vom avea și buget, ținând cont că Parlamentul va începe activitatea la 1 februarie, iar în primele săptămâni să îl putem avea aprobat. Eu cred că un pic de răbdare să avem. Eu am încredere în ce spune Ministrul Finanțelor. Eu sunt convinsă că nu va fi niciun fel de problemă, iar când vom avea buget, toate ministerele se vor apleca extrem de repede pentru a avea bugetele în așa fel ca proiectele să fie demarate. (...) Nu e absolut niciun fel de problemă legată de achiziții”, a declarat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, la Antena3.

Administrația Prezidențială a precizat, în 16 ianuarie, că România nu are încă buget pentru 2019 ”exclusiv din cauza incapacității Guvernului de a concepe, până în prezent, un proiect de buget sustenabil”, avizul CSAT pentru instituțiilor din domeniul securității naționale fiind dat din 19 decembrie, coform Mediafax.

Citește și: Klaus Iohannis UIMEȘTE după discuția cu Jean - Claude Juncker - Șeful statului mizează pe competența Guvernului Dăncilă .

”România nu are încă buget pentru anul în curs exclusiv din cauza incapacității Guvernului de a concepe, până la această dată, un proiect de buget sustenabil”, se menționează într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, transmis la acel moment.

Precizările au fost făcute în urma declarațiilor ministrului pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea, referitoare la întârzierea proiectului de buget pentru anul 2019, care a afirmat că întârzierea proiectului de buget pentru anul 2019 a fost cauzată de lipsa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Potrivit Președinției, în ședința CSAT din data de 19 decembrie 2018, au fost avizate propunerile de buget pentru anul 2019 ale instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, aceste informații fiind făcute publice la finalul ședinței.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri