Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au fost solicitați să intervină în această seară după anunțul primit în dispeceratul ISU Cluj cu privire la faptul că „s-a produs o explozie în subsolul unui imobil”, situat pe strada Victor Babeș din municipiul Cluj-Napoca, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj. Se pare că e vorba despre o secție a Spitalului clinic județean Cluj.
„La fața locului au ajuns patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară și un echipaj SMURD. Din primele informații, se pare că a fost vorba despre o defecțiune la instalația de răcirea a unui echipament medical (posibil pentru investigații tip RMN), din cadrul unei secții a spitalului clinic județean.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar, conform primei evaluări, se pare că a fost afectată doar instalația de răcire amintită mai sus”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.
Comentează