EXPLOZIE pe o navă din Galați: Un bărbat se află în stare EXTREM DE GRAVĂ

Autor: Andrei Radu

Publicat: 13-03-2017

Actualizat: 13-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.antena3.ro

Două persoane au ajuns, luni dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi în urma unei explozii, urmată de un incendiu, la compartimentul motoare a unei nave aflate în reparaţii la Navrom Galaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Potrivit acestuia, în Secţia de reparaţii aparţinând Navrom Galaţi a avut loc o explozie provocată de o acumulare de gaze metan în compartimentul motoare a unei nave împingător.

Citește și: Cutremur, luni dimineață, în România

În urma exploziei şi a incendiului ce a cuprins compartimentul motoare pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp au rezultat două victime: un bărbat de 54 ani cu arsuri de gradul doi şi trei pe o suprafaţă de aproximativ 90% din suprafaţa corpului şi o femeie de 52 ani cu atac de panică şi dureri toracice.

"Victimele au fost extrase, stabilizate şi preluate de două ambulanţe SMURD, fiind transportate la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi”, a spus Chiriţă, potrivit Agerpres.

El a precizat că pentru stingerea incendiului au acţionat trei autospeciale ale pompierilor, focarul fiind lichidat înainte de a se extinde la întreaga navă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri