Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Explozie puternică într-un bloc din municipiul Roman. Un bărbat a fost grav rănit: are arsuri pe o treime din corp

Captură video Antena3
Explozie Roman Captură video Antena3

Un bărbat a fost grav rănit, sămbătă dimineaţă, în urma unei explozii produse într-o garsonieră din municipiul Roman, judeţul Neamţ, el suferind arsuri pe o treime din suprafaţa corpului şi fiind transportat la spital. Explozia nu a fost urmată şi de incendiu, informează News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, sâmbătă dimineaţă a avut loc o explozie într-o garsonieră situată pe strada Tudor Vladimirescu din oraşul Roman, la faţa locului deplasându-se două autospeciale cu nouă subofiţeri.

În urma deflagraţiei, un bărbat de aproximativ 41 de ani a fost grav rănit, suferind arsuri pe aproximativ 30 la sută din suprafaţa corpului. Victima a fost preluată de echipajul SMURD şi dusă la spitalul din Roman pentru îngrijiri medicale.

Pompierii au stabilit că explozia s-a produs în urma acumulării de gaze în garsonieră, fiind declanşată după ce bărbatul a venit acasă şi a aprins becul. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

De asemenea, după primele verificări, nu a fost afectată structura de rezistenţă a blocului, ci numai uşa şi geamurile.

Garsoniera este situată la parterul unui bloc cu patru etaje. La sosirea echipajelor de intervenţie, zece persoane îşi părăsiseră locuinţele şi se aflau în faţa blocului, acestea neavând nevoie de îngrijiri medicale.

În 31 octombrie, un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost rănit, în urma unei explozii produse într-un bloc din Piatra Neamţ. A doua zi acesta a fost transportat în Belgia, însă joi a murit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.