DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ Explozii în subteran pe o stradă din Constanța: Focul iese din pământ la aproximativ doi metri de un bloc FOTO/VIDEO

explozii subteran Constanța

Mai multe explozii au avut loc în subteran pe o stradă din municipiul Constanţa, cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze, iar în zona respectivă iese foc din pământ la aproximativ doi metri de un bloc. Pompierii s-au deplasat la faţa locului. Nicio persoană nu a solicitat asistenţa medicală, anunță news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au primit sâmbătă, patru apeluri la 112 care anunţau explozii în subteran, în zona Far din municipiul Constanţa. De asemenea, oamenii au anunţat că iese fum din pământ. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Detaşamentul Port, iar în momentul când echipele de intervenţie au ajuns în zonă ardea cu flacără din pământ, la aproximativ doi metri de un bloc. Cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze în subteran s-ar fi produs exploziile şi apoi incendiul, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean, pe strada respectivă nu au existat persoane care să solicite asistenţă medicală. De asemenea, în zona respectivă se deplasează o echipă a furnizorului de gaze naturale.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.