Un raid israelian efectuat duminică seara a vizat cartierul comercial Mar Elias situat în centrul capitalei libaneze Beirut, a transmis Agenţia naţională de presă libaneză ANI, citată de AFP, ai cărei reporteri din teren au auzit două explozii violente, relatează Agerpres.
Aceasta este a doua lovitură vizând centrul Beirutului duminică. În imaginile transmise în direct de AFPTV se văd clădiri în flăcări, se aud sirenele ambulanţelor, iar martori relatează despre un miros înţepător în unele zone din apropierea cartierului Mar Elias.
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi nouă rănite, dintre care două se află în stare gravă, în raidul israelian asupra cartierului comercial Mar Elias din centrul Beirutului, a anunţat Ministerul Sănătăţii libanez.
Potrivit media libaneze, ţinta atacului de la Mar Elias din Beirut este Mohammed Takush, secretarul general al grupării Al-Jamaa Al-Islamiya din Liban.
Un deputat al grupării, Imad Hout, a dezminţit însă că unul din centrele acestei organizaţii aliate Hezbollahului libanez şi Hamasului palestinian ar fi fost lovit sau ţintit de atacul israelian în centrul Beirutului.
"Niciun centru sau instituţie afiliată grupării nu se află în zona vizată de atac şi niciun membru al grupării nu a fost ţintit", a declarat pentru AFP Hout, dezminţind informaţiile apărute în media libaneze. O sursă de securitate libaneză a raportat la rândul său că lovitura a vizat un magazin de electronice.
Atacul precedent de duminică asupra centrului Beirutului l-a vizat pe responsabilul pentru media al grupării şiite Hezbollah, Mohammed Afif. Acesta a fost ucis într-un atac al forţelor aeriene israeliene asupra unei instalaţii subterane din Dahye, o suburbie a Beirutului, potrivit unor informaţii confirmate pentru postul de televiziune israelian i24NEWS. El era responsabil în special de scrierea şi programarea discursurilor lui Hassan Nasrallah, fostul lider al organizaţiei teroriste şiite, ucis de Israel în septembrie. Raidul aerian efectuat în cursul dimineţii a provocat moartea a cinci persoane.
Hezbollah nu a confirmat moartea acestui responsabil, dar gruparea islamistă palestiniană Hamas i-a transmis deja condoleanţe, potrivit EFE.
Comentează