Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul turc al Apărării, dezvăluiri din spatele ușilor închise: Negocieri 'probabile' între Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU despre exporturile de cereale

negocieri cereale ucraina

Oficiali din Rusia, Ucraina, Turcia şi din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite se vor întâlni ”cel mai probabil” săptămâna aceasta pentru a discuta reluarea exporturilor de cereale ale Ucrainei din Marea Neagră, a declarat, luni, ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, relatează The Guardian, potrivit news.ro.

Ministrul turc al Apărării Hulusi Akar a declarat săptămâna trecută că Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU vor semna săptămâna aceasta un acord cu privire la instituirea unui coridor pentru exportul de cereale, dar şeful ONU, Antonio Guterres, a avertizat că mai este ”un drum lung de parcurs” până vor exista negocieri de pace pentru a pune capăt războiului.

Akar a afirmat, luni, că a existat un acord referitor la ”un plan, principii generale” privind coridorul de export şi a adăugat că o întâlnire între toate părţile pentru a discuta detaliile este ”probabilă” în această săptămână, potrivit Reuters.

El a spus că aspecte tehnice, cum ar fi formarea unui centru de monitorizare la Istanbul, identificarea rutelor sigure şi punctelor de control la ieşirile şi intrările în port, erau pe agenda discuţiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.