Expoziţia Regală "Palatul Elisabeta" este deschisă vizitatorilor pentru tururi ghidate în fiecare zi de vineri, sâmbătă şi duminică, până pe 7 septembrie, informează pagina de Facebook a Familiei Regale, potrivit Agerpres.
Vizitatorii vor avea acces în Salonul Mihai I, Galeria de Artă Contemporană, Salonul Carol I şi Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestăţii Sale, Sala Regilor, Holul de Marmură şi Sufrageria Mare.
În premieră, expoziţia include panouri cu fotografii, articole ale vremii care ilustrează 160 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand şi 150 de ani de la naşterea Reginei Maria.
De asemenea, vizitatorii vor putea admira rochii ale Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, şi fracul Alteţei Sale Regale Principele Radu.
Expoziţia găzduieşte şi o colecţie specială de timbre regale editate de Romfilatelia care ilustrează costumele populare, ctitorii Regale, momente importante de la fondarea dinastiei Regale Române, uniformele regale româneşti şi timbre cu Regele Mihai I, unde este surprinsă pasiunea sa pentru maşini şi motoare.
Vor putea fi văzute şi uniformele militare ale Regelui Mihai I, colecţia de costume populare ale Reginei Maria şi ale Reginei Elena, decoraţii şi ordine regale, Colecţia Regală de Artă Contemporană, portretele regilor şi reginelor României din toate generaţiile, precum şi masa din Sufrageria Mare, pregătită pentru dineurile oficiale.
Împreună cu Retromobil Club România, pe 9 şi 10 august, în grădina Palatului Elisabeta, va fi expusă o maşină de epocă, respectiv LaSalle, model Series 39-50 V8, fabricat în anul 1939. Autovehiculele interbelice de epocă aparţin colecţionarilor secţiei Antebelice a Retromobil Club România, aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu.
Vizitatorii au acces pe Platforma cu Lei şi în grădina Palatului, acolo unde are loc în fiecare an Garden Party şi unde se află "Memorialul Copacilor", care cuprinde arbori plantaţi de personalităţile regale şi şefii de stat care au vizitat palatul, din anul 2001 până în prezent.
Expoziţia, un proiect al Asociaţiei Casa Majestăţii Sale, poate fi vizitată între orele 10:00-13:00 şi 14:00-17:00. Biletele de intrare pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari sunt 20 lei de persoană. Biletele pentru adulţi sunt 40 de lei de persoană.
Comentează