Expoziţie foto în Cetatea Oradea - dedicată şi istroromânilor, valahilor din Moravia şi goralilor din Polonia

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-11-2025 00:05

Article thumbnail

Sursă foto: dw.com

Orădeanul Constantin Demeter, doctor în istorie, şi-a vernisat luni, în Cetatea Oradea, o expoziţie retrospectivă, la împlinirea vârstei de 40 de ani, intitulată "Opreşte-te, clipă!", alcătuită predominant din fotografii realizate cu urmaşii comunităţilor de istroromâni din Croaţia, de valahi şi Moravia şi gorali din sudul Poloniei, potrivit Agerpres.

"Această expoziţie o numesc retrospectivă, fiind a treia expoziţie personală. Celelalte două le-am dedicat 'in honorem' maeştrilor mei: una în anul 2015, la moartea lui Venig Laszlo şi o alta, în amintirea lui Constantin Dancoglu, în 2017. De această dată, ca istoric, o dedic vechilor români. Ca istoric, sunt elevul lui Barbu Ştefănescu, Sever Dumitraşcu şi Mihai Drecin; cartofilic, am nişte bătrâni colecţionari care m-au învăţat, dar, în arta fotografică, îi datorez mult şi lui Ştefan Toth, fondatorul Clubului fotografic Nufărul, care m-a iniţiat în tainele fotografiei", a declarat luni, pentru AGERPRES, Constantin Demeter.

Cele 31 de fotografii în alb-negru şi color au tematică liberă, majoritatea fiind realizate în cercetările efectuate în Peninsula Istria din Croaţia, în comunitatea de valahi din Moravia, Republica Cehă, dar şi, în cursul acestei veri în Carpaţii Poloniei, în mijlocul goralilor.

Vernisajul acestei expoziţii marchează debutul ciclului de manifestări dedicate aniversării a 50 de ani de existenţă a Clubului Fotografic "Nufărul" Oradea, care va fi sărbătorit anul viitor. "Costi e unul dintre cei mai devotaţi membri ai Clubului fotografic Nufărul, care, după ce a absolvit cursul condus de mine, a rămas foarte ataşat şi e o mare bucurie pentru mine că azi putem vernisa o expoziţie retrospectivă a lui, la care am ajutat cu mare plăcere să o prezentăm în condiţii deosebite", a precizat, pentru AGERPRES, fondatorul clubului Nufărul şi preşedintele Asociaţiei Internaţionale Euro Foto Art (AIEFA), Ştefan Toth Istvan.

Istoricul fotograf a participat la numeroase expoziţii de grup ale acestui fotoclub, renumit în lume, alături de colegii săi, în ţară şi străinătate, graţie numeroaselor colaborări stabilite de conducerea acestuia peste hotare. Alături de pasiunea pentru arta fotografiei, Constantin Demeter este ghid autorizat în turism cultural şi un pasionat cartofil (studiul cărţilor poştale).

"Eu sunt un om activ în societatea orădeană, un fel de animator cultural. Dorinţa mea cea mai mare este să-mi păstrez pasiunea pentru arta fotografică, să-mi păstrez, subliniez, nu să excelez, pentru că sunt alţii care fac acest lucru foarte bine, dar care nu au alte pasiuni. Pentru că eu sunt şi istoric, şi ghid de turism, şi comerciant, şi colecţionar, şi voluntar la Asociaţia Rotary şi activez în domeniul vinului. Iar în mozaicul acesta, vreau să mă bucur şi de arta fotografică", a mai declarat, luni, pentru AGERPRES, Constantin Demeter.

Vernisajul expoziţiei a avut loc în prezenţa autorului, la Centrul Expoziţional Euro Foto Art Oradea, în Galeria "Matei Stegerean", situată în Palatul Princiar al Cetăţii Medievale Oradea (Corpul E, parter).

Atmosfera a fost agrementată muzical, la violă, de artistul Thurzo Sandor Jozsef (reprezentantul unei vechi familii de muzicieni din Oradea).

Organizatorii vernisajului sunt Asociaţia Internaţională Euro Foto Art (AIEFA) şi Summit Agro România, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Împrejurimi (APTOR) şi Clubul Fotografic "Nufărul" Oradea.

Fotografiile expuse vor putea fi admirate până în 28 noiembrie 2025, zilnic, între orele 8:00 - 20:00, accesul fiind gratuit, dar pot fi vizionate şi online, pe site-ul https://eurofotoart.ro precum şi pe ecranele mijloacelor moderne de transport din municipiul Oradea, prin parteneriatul asociaţiei cu compania locală de transport public.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri