Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Extrema dreaptă a penetrat puternic în serviciile de informații germane (Anchetă)

Polițiști, Germania

Membri ai personalului serviciului de informaţii interne din landul german Renania de Nord-Westfalia sunt implicaţi în activităţi extremiste pe internet, scrie joi ziarul Rheinische Post, citat de dpa, relatează Agerpres.

Ministerul de interne al landului a comunicat că trei din cele patru cazuri suspecte ale unor angajaţi au acţionat în cadrul unei echipe de observare a informaţiilor secrete. Ministerul a confirmat implicarea personalului suspectat în monitorizarea extremiştilor de dreapta, precizând că echipa a lucrat şi în alte zone de anchetă.

'Echipa de informaţii implicată a fost desfiinţată şi s-au efectuat schimbări la conducere', a declarat ministerul pentru publicaţia respectivă.

Trei din cei implicaţi făceau parte din grupul de monitorizare, iar unul era funcţionar administrativ în departamentul de poliţie al Ministerului de Interne. Ei au fost semnalaţi în reţelele sociale şi în chat-uri (conversaţii online) pentru trimiterea de materiale video cu 'conotaţii anti-islamice sau xenofobe'. Colegii care au primit astfel de videoclipuri au semnalat grupul de chat al echipei, arată Rheinische Post.

Angajatul poliţiei avea legături cu persoane din mediul de extremă dreaptă de pe Facebook.

Ministerul a luat măsuri disciplinare imediat ce a aflat, a precizat o purtătoare de cuvânt.

În urmă cu două săptămâni au fost descoperite cinci grupuri de chat de extremă dreaptă în rândul poliţiei landului, ceea ce a dus la suspendarea a 30 de agenţi.

Săptămâna trecută, Herbert Reul, ministrul de interne al landului cu cea mai mare populaţie din Germania, a anunţat că 100 de angajaţi ai poliţiei din Renania de Nord-Westfalia au fost suspendaţi începând din 2017 în urma unor suspiciuni de rasism sau extremism de dreapta.

Conform programului de studiu Monitor al televiziunii publice germane ARD, a apărut un grup de chat cu conţinut rasist şi în rândul poliţiei din Berlin. Se pare că cei care scriau acolo îi descriau pe musulmani ca o 'cultură de primate fanatice', considerau că refugiaţii sunt violatori sau şobolani şi apreciau că neonaziştii ar putea fi 'aliaţi' în demonstraţii ale extremei stângi.

Raportul care urmează să fie difuzat joi seara afirmă, potrivit unor extrase obţinute în avanpremieră, că în cadrul grupului au făcut schimb de informaţii peste 25 de agenţi de poliţie, dintre care şapte au făcut comentarii evident rasiste, adesea sub formă de glume. Colegii lor au reacţionat de multe ori aprobator. Un superior al grupului a fost informat despre conţinutul rasist al discuţiilor şi le-a cerut printr-un e-mail subordonaţilor să nu distribuie niciun fel de conţinut cu caracter ilegal.

Ministrul de interne al landului Berlin, Andreas Geisel, a declarat pentru Monitor că 'dacă acuzaţiile se confirmă, este absolut inacceptabil şi nu are nicio legătură cu o forţă de poliţie modernă a unei capitale cosmopolite'. Iniţial nu a putu fi obţinută nicio altă reacţie din cadrul ministerului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.