Liderul opoziţiei de extremă dreapta din Italia, Matteo Salvini, a înregistrat o victorie istorică în primul test electoral după ce şi-a pierdut, vara aceasta, funcţiile în guvern, arată luni rezultatele scrutinului, informează agenţia dpa potrivit Agerpres.
În alegerile regionale din Umbria, candidatul susţinut de coaliţia condusă de Salvini, Donatella Tesei, a câştigat 57,7 la sută din voturi, potrivit numărătorii aproape finale.
Rezultatul pune capăt celor 49 de ani de guvernare de stânga în Umbria şi marchează o înfrângere usturătoare pentru partidele de guvernare de la Roma, în condiţiile în care candidatul lor, Vincenzo Bianconi, a întrunit doar 37,5 la sută din voturi.
Bianconi a fost susţinut de Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi de Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), parteneri dificili în cadrul coaliţiei de guvernare conduse de premierul Giuseppe Conte.
După alegerile din Umbria, "zilele guvernului naţional sunt numărate", a declarat Salvini în faţa susţinătorilor săi, sărbătorind un succes "clar şi răsunător".
Victoria forţelor de dreapta în Umbria nu este deloc o surpriză. Alegerile au fost declanşate de un scandal legat de nepotism care a vizat fosta administraţie de centru-stânga.
Înainte de alegeri, Conte a susţinut că votul din Umbria nu va avea niciun efect asupra guvernului său, însă anvergura înfrângerii ar putea destabiliza noua sa coaliţie de guvernare.
M5S a anunţat că nu va mai candida în alegeri regionale împreună cu Partidul Democrat.
Salvini şi-a pierdut funcţia de vicepremier şi de ministru de interne în august, după ce a pus capăt alianţei cu M5S şi sperând să fie declanşate alegeri anticipate pentru a capitaliza succesul din sondajele de opinie. Planul lui a fost zădărnicit după ce M5S s-a aliat cu PD, fostul său adversar înveterat, pentru a preveni organizarea de noi alegeri care ar fi făcut ca Salvini să devină premier.
Extrema dreaptă italiană câștigă alegerile din regiunea Umbria
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

27
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
27

826
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
826

24
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
24

1.045
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
1.045

122
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
122

1.893
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
1.893

94
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
94

1.578
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
1.578

1.108
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.108

6.063
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
6.063

51
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
51

3.418
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
3.418

4.478
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
4.478
















Comentează