FABULOS Cercetătorii au descoperit ce OBICEI MODERN al mamelor îi îngrasă pe micuți încă din perioada în care sunt în uter

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 01-02-2020

Actualizat: 01-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Îndulcitorii hipocalorici folosiți în timpul sarcinii duc la creșterea țesutului adipos al fătului, îi afectează flora intestinală și cresc riscul de maladii cardiace, potrivit unui nou studiu, care subliniază încă o dată importanța alimentației în timpul sarcinii și al alăptării, conform Mediafax.

Citește și: Veste de ULTIMĂ ORĂ Ceretătorii timișoreni au FABRICAT leacul împotriva temutului Coronavirus

"Îndulcitorii hipocalorici sunt considerați siguri pentru consum în timpul sarcinii și al alăptării, totuși, sunt dovezi care arată că ei contribuie la creșterea greutății corporale și a riscului de maladii cardiovasculare", spune autorul studiului, Raylene Reimer, de la Universitatea din Calgary, Canada, specialist în biochimie și biologie moleculară.

"Chiar și stevia, care este promovată ca alternativă naturală pentru aspartam și alți îndulcitori hipocalorici, a arătat un impact similar în creșterea riscului de obezitate în primii ani de viață", a mai spus Reimer, potrivit medicalxpress.com.

Aspartamul și stevia sunt de 200-400 de ori mai dulci decât zahărul. Stevia, care a devenit din ce în ce mai populară în ultimii ani, era folosită în Paraguay și Brazilia pentru a trata diabetul.

Consumul de astfel de îndulcitori a crescut în rândul femeilor și copiilor, mai ales în contextul numărului mare de persoane obeze la nivel mondial. Însă consumul zilnic provoacă o creștere în greutate la bebeluși, apariția precoce a menstruației (sub vârsta de 10 ani), aceștia fiind factori de risc pentru maladii cronice. Unii dintre acești îndulcitori ajung și în laptele matern, potrivit noului studiu.

Studiul a fost realizat pe șoareci și a demonstrat că îndulcitorii artificiali pot modifica flora intestinală, contribuind la apariția obezității.

"O sarcină sănătoasă, inclusiv o nutriție sănătoasă, este importantă pentru a avea un bebeluș sănătos", spune Reimer. "Studiul va continua prin încercarea de a stabili care sunt caracteristicile unei diete sănătoase și, mai important, ce metode pot fi aplicate pentru a corecta tulburările care afectează flora intestinală", a mai spus aceasta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri