Consiliul Judeţean Iaşi a anunţat că pagina sa oficială de pe reţeaua de socializare Facebook a fost compromisă în urma unui atac cibernetic efectuat prin preluarea neautorizată a unui cont cu drept de administrator.
Potrivit informării, reprezentanţii instituţiei colaborează în prezent cu reprezentanţii Meta pentru recuperarea paginii şi au solicitat şi sprijinul autorităţilor specializate în acest domeniu.
"Până la restabilirea accesului, vă rugăm să ignoraţi orice postări noi care apar pe pagina respectivă şi să utilizaţi celelalte canale oficiale de comunicare ale Consiliului Judeţean - pagina de Facebook Vestea Iaşului şi site-ul www.icc.ro", se menţionează în mesajul transmis duminică de Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Iaşi, potrivit Agerpres.
Comentează