Mark Zuckerberg a făcut un anunț categoric: NU demisionează de la Facebook, în ciuda scandalurilor în care e implicată compania

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 21-11-2018

Actualizat: 21-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a anunţat că intenţionează să îşi păstreze poziţia de preşedinte al companiei şi să colaboreze cu COO-ul, Sherly Sandberg „pentru mai multe decade”, scrie Politico, informează News.ro.

Şeful Facebook a fost întrebat dacă plănuieşti să se retragă din consiliul de administraţie al companiei. „Nu este acesta planul. Cu siguranţă nu mă gândesc că ar avea sens acest lucru”, a declarat el pentru CNN.

Comentariile au fost făcute în primul interviu dat de Zuckerberg după ce New York Times a informat despre legăturile dintre Facebook şi firma de comunicaţii Definers Public Affairs, care a căutat să conecteze criticii companiei de omul de afaceri George Soros pentru a-i discredita.

Întrebat dacă poate exclude definitiv varianta plecării lui Sandberg din companie, Zuckerberg a afirmat: „Da, Sheryl este o parte importantă a acestei companii. Sper că vom lucra împreună timp de mai mulţi zeci de ani”.

Zuckerberg a negat că ar fi ştiut dinainte că Facebook a angajat firma Definers, el susţinând că a aflat de această relaţie din articolul din New York Times.

Zuckerberg a contestat informaţiile din NY Times conform cărora decizia angajaţilor Facebook de a înlătura o postare a preşedintelui Donald Trump din 2015 a fost afectată de posibilitatea unor reacţii negative din tabăra conservatoare.

„Cu siguranţă acest lucru nu a făcut parte din conversaţia pe care eu am avut-o”, a declarat el. Zuckerberg a adăugat că el consideră că este important ca utilizatorii să vadă ce spun liderii politici şi că declaraţiile lor sunt deseori tratate cu prioritate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri