DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Facultatea de Muzică şi Teatru lansează proiectul 'Musicoolt' - Scopul este promovarea muzicii contemporane

https://promusicprod.ro/
muzicant violoncel

Facultatea de Muzică şi Teatru (FMT) a Universităţii de Vest Timişoara (UVT) lansează proiectul "Musicoolt", care urmăreşte popularizarea muzicii contemporane, potrivit Agerpres.

Proiectul, care îşi propune să demonstreze că muzica contemporană nu este deloc ermetică şi inaccesibilă publicului nespecialist, ci dimpotrivă, că este vie, colorată şi capabilă să genereze emoţii puternice, este organizat de către lectorul Gabriel Almaşi, recent câştigător al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru anul 2020, şi conferenţiarul Gabriel Mălăncioiu, ambii compozitori şi cadre didactice ale FMT-UVT.

"Şapte compozitori din Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi îşi propun să demonstreze că muzica contemporană nu este deloc ermetică şi inaccesibilă publicului nespecialist, ci din contră. Nu trebuie să fii muzician ca să te îndrăgosteşti de muzica contemporană, nici nu trebuie să ai vreo pregătire muzicală prealabilă pentru a te bucura de cele mai moderne limbaje muzicale. Trebuie să ai doar urechi curioase şi minte deschisă", precizează echipa proiectului Musicoolt, într-un comunicat.

Citește și: EXCLUSIV Fostul ministru Pintea IA CU ASALT specialiștii din DNA

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, le transmite o invitaţie de participare tuturor celor cărora muzica le aduce bucurie, astfel că "orice curios cu vârsta între 16 şi 116 ani este bine-venit să facă ZOOM IN pe muzica nouă, începând din data de 8 aprilie, alături de muzicienii din UVT şi de prietenii lor".

Întâlnirile Musicoolt vor avea loc din două în două săptămâni, joi seara, de la ora 19,00, pe platforma ZOOM, fiind transmise live şi pe pagina de Facebook a proiectului.

Proiectul începe din 8 aprilie, cu "Mersul trenurilor în muzică" (Gabriel Almaşi, Timişoara), după care vor urma serile de 22 aprilie, cu "Mierla staccato" (Gabriel Mălăncioiu, Timişoara), 6 mai - "Cum prepari un pian: reţete pentru o ureche gurmandă" (Diana Rotaru, Bucureşti), 20 mai - "Curiosul caz al minimalismului muzical: ce auzim şi ce ascultăm" (DanDe Popescu Bucureşti), 3 iunie - "Corul cum nu l-aţi mai auzit - creaţia a cappella în secolele XX-XXI, între tradiţie şi experiment" (Şerban Marcu, Cluj-Napoca), 17 iunie - "Intertextualitatea - povestea din spatele muzicii secolelor XX şi XXI" (Cristian Bence-Muk, Cluj-Napoca), 1 iulie - "Muzica religioasă în creaţia compozitorilor contemporani" (Ciprian Ion, Iaşi).

Partenerii proiectului sunt Universitatea de Vest Timişoara - Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Academia Naţională de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" din Iaşi - Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.