Val uriaș de fake news în România - CNA cere măsuri urgente președintelui Nicușor Dan pentru Strategia Națională de Apărare

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 15-10-2025 02:20

Article thumbnail

Sursă foto: goethe.de

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) solicită președintelui Nicușor Dan ca educația media să devină o direcție strategică distinctă în viitoarea Strategie Națională de Apărare a Țării, avertizând că dezinformarea și manipularea informațională reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității democratice a României.

CNA atrage atenția că România se confruntă cu un val de dezinformare fără precedent, amplificat de rețele sociale și campanii hibride coordonate din exterior. Potrivit datelor invocate:

  • 55% dintre cetăţeni declară că au fost expuşi recent la ştiri false;

  • 39% cred în teorii ale conspiraţiei;

  • un nivel scăzut al competenţelor digitale de bază, sub media UE;

  • atacuri informaţionale hibride complexe în timpul alegerilor din 2024, confirmate de Ministerul Public.

Dezinformarea afectează domenii esenţiale - de la sănătate publică (ex. scăderea vaccinării ROR) la polarizare socială, manipulare electorală şi promovarea ideologiilor extremiste.

Educaţia media este o soluţie strategică pe termen lung pentru construirea unei societăţi capabile să distingă adevărul de manipulare.

Propunerile CNA pentru Strategia Națională de Apărare


CNA cere includerea următoarelor direcții strategice în documentul prezidențial:

  • Introducerea educației media în curriculumul național și în programele de formare a profesorilor;

  • Programe naționale de alfabetizare digitală pentru toate categoriile sociale;

  • Consolidarea capacității instituțiilor și a societății civile de a detecta și contracara campaniile de dezinformare;

  • Creșterea rezilienței informaționale a populației, pentru menținerea coeziunii sociale și a valorilor democratice.

Textul propus de CNA pentru a fi integrat în Strategie, potrivit news.ro:

Educaţia media şi rezilienţa informaţională
Statul român recunoaşte că alfabetizarea media şi dezvoltarea competenţelor de gândire critică reprezintă componente esenţiale ale securităţii naţionale. În vederea protejării societăţii împotriva dezinformării, propagandei, manipulării electorale şi altor forme de agresiune informaţională şi hibridă, România va implementa politici publice integrate de educaţie media, adresate tuturor categoriilor sociale, cu accent pe copii şi tineri.
Aceste politici vor urmări:
• introducerea sistematică a educaţiei media în curriculumul naţional şi în programele de formare continuă;
• dezvoltarea de programe naţionale de alfabetizare digitală şi de formare a cadrelor didactice şi a personalului din instituţiile publice;
• consolidarea capacităţii instituţiilor statului şi a societăţii civile de a detecta, contracara şi explica public campaniile de dezinformare;
• creşterea rezilienţei informaţionale a populaţiei pentru a menţine coeziunea socială, încrederea în instituţii şi valorile democratice.

„Educaţia media este tratată ca pilon strategic de apărare şi consolidare a ordinii democratice, fiind susţinută prin alocări bugetare dedicate, cooperare interinstituţională (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Autoritatea pentru Digitalizarea României, societatea civilă) şi evaluări periodice ale impactului asupra rezilienţei naţionale. Educaţia media trebuie tratată la fel de serios ca apărarea cibernetică sau protecţia infrastructurilor critice: este infrastructură de securitate democratică. Includerea educaţiei media în Strategia Naţională de Apărare a Ţării ar reprezenta o investiţie strategică în protejarea democraţiei româneşti pe termen lung”, potrivit Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri