Familia Regală a României afirmă că regretatul academician Eugen Simion a fost un eminent critic şi istoric literar, una dintre figurile importante ale culturii române din ultima jumătate de veac.
"Familia Regală a aflat cu tristeţe vestea trecerii la Domnul a academicianului Eugen Simion, eminent critic şi istoric literar, una dintre figurile importante ale culturii române din ultima jumătate de veac. Eugen Simion a studiat cu Tudor Vianu, George Călinescu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan şi şi-a scris teza de doctorat sub îndrumarea lui Şerban Cioculescu. A fost preşedintele Academiei Române din 1998 până în 2006. Familia Regală transmite condoleanţe Academiei Române şi familiei academicianului Eugen Simion. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a transmis Familia Regală a României, într-o postare pe Facebook.
Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, a murit marţi la vârsta de 89 de ani.
Joi dimineaţă, sicriul cu trupul neînsufleţit al academicianului a fost depus în Clubul Academicienilor aflat în sediul Academiei Române, după amiază acesta fiind aşezat în Capela Mare a Cimitirului Bellu Ortodox.
Vineri, la ora 12,00, va avea loc slujba de înmormântare la Capela Mare a Cimitirului Bellu Ortodox.
Comentează