DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Familie din Arad, băgată în carantină când trebuia să plece în Australia - Testul a fost fals pozitiv, iar DSP nu a ţinut cont de testele negative ulterioare

Salud 180
coronavirus test sange

O femeie din Arad a fost băgată forțat în carantină alături de soțul și copiii acestora înainte cu o zi de a pleca în Australia. Motivul a fost un test PCR pozitiv al soțului femeii, care este cetățean australian, test care s-a dovedit ulterior fals pozitiv, informează ziarul Naţional.

DSP Arad a refuzat însă să ia în considerare celelalte teste PCR făcute la alte laboratoare acreditate, care au ieșit negative, susținând că nu există fals pozitiv. Consecința a fost că familia a fost nevoită să achite suma de 11.000 de dolari ca să-și achiziționeze alte bilete de avion pentru Australia, iar bărbatul și-a pierdut și locul de muncă din această țară.

"Am avut bilete de avion pentru Australia în data de 11 aprilie și pe 10 aprilie ne-am făcut, eu și soțul, testele PCR pentru Covid. Am făcut testele la Tehnomed și șocul cel mare a fost când rezultatul a fost pozitiv pentru soțul meu. Am refuzat să credem așa ceva și ne-am dus la farmacie și am cumpărat două teste rapide antigenice, care au ieșit, ambele, negative. Trebuia să ne asigurăm că ne protejăm copiii, care au vârste sub doi ani. Apoi soțul meu și-a mai făcut alte două teste PCR, la două laboratoare acreditate. Ambele au avut rezultat negativ. DSP-ul nu ne-a contactat deloc până pe 13, deși tot cei de acolo au spus că ar fi trebuit să ne contacteze sâmbătă, pe 10 aprilie. Iar pe 13, cei de la DSP ne-au spus că suntem toți din familie în carantină. Când am avut rezultatele celorlalte două teste PCR, am sunat la DSP Arad și le-am comunicat acest lucru, dar ni s-a spus că nu se iau în considerare aceste teste, ci doar testul inițial, și că nu există fals pozitiv, doar fals negativ", -a declarat Simina Godson, din Arad.

Familia din Arad afirmă că va da în judecată atât DSP Arad, cât şi loboratorul care a făcut testul iniţial.

"A fost foarte greu să achiziționăm biletele de avion inițiale, le-am luat cu câteva luni în urmă, cu 3.700 de dolari. Iar acum, din cauza acelui test, am fost obligați să cumpărăm alte bilete și am plătit în plus 11.000 de dolari. Tocmai de aceea am acționat în instanță DSP Arad, care trebuie să ne plătească acești bani, pentru că este vina acestei instituții. Oricum, vom face și teste de anticorpi, peste trei săptămâni, ca să depunem dovezile la dosar, pentru că este clar că nimeni din familie nu a avut Covid", a mai declarat Simina Godson.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.