DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Anastasia, fiica Părintelui Marius Bărăscu, interpretează colindul Legănelul lui Iisus

pian

Fundația Teatrală Neghiniță a publicat marți, chiar de ziua Sfintei Mari Mucenice Anastasia, un colind interpretat vocal și la pian de Anastasia, fiica cea mai mare a Părintelui Marius Bărăscu, fostul paroh din Parava, județul Bacău, potrivit basilica.ro.

Fetița, care a împlinit de curând 11 ani, studiază muzica la Fundația Neghiniță Bacău, cu profesoara Mădălina Diaconu.

Anastasia își cultivă de mică talentul muzical. Nu este primul videoclip care circulă pe Internet și în care fetița cântă. În 2016, copila a impresionat cu o interpretare a Baladei lui Constantin Brâncoveanu.

Prezbitera Petronela Bărăscu și cei patru copii ai Părintelui Marius Bărăscu au ajuns în atenția publicului prin atitudinea profund creștină pe care au avut-o după ce parohul a decedat într-un accident rutier. Părintele Marius-Gabriel Bărăscu a plecat la cele veşnice în 7 august 2019, cu o zi mai înainte de a împlini 35 de ani.

Citește și: Lumea executorilor abuzivi ZGUDUITĂ de DNA - Doi executori vor răspunde în fața judecătorilor pentru propriri ABUZIVE și spălare de bani

„Când s-au trezit copiii, am plâns cu ei în brațe. Doamne, cu adevărat moștenirea cea mai de preț sunt ei, copiii, iar în ochii lor nevinovați strălucește Lumina”, a scris prezbitera pe Facebook după înmormântare. Iar Dumnezeu a consolat-o prin glasul copiilor. Ea povestește:

„Mi-au spus ceva ce mi-a deschis inima, mi-a schimbat direcția spre care priveam și mi-a dat puterea să-mi ridic ochii spre cer: «Mami, de ziua lui, tati a primit Raiul!»”.

Cuvintele copiilor i-au redat nădejdea: „Cu adevărat dragostea este mai tare decât moartea! Am simțit că toate lacrimile vărsate pentru noi sting durerea și fac să răsară nădejdea și bucuria Învierii”, a scris ea.

La pomenirea de un an, Petronela Bărăscu a scris pe Facebook:

„După plecarea părintelui am înțeles că nimic nu ne aparține și că toate izvorăsc din mâna Dumnezeului milei și al iubirii de oameni. Viața e un dar, pentru că nu toți au primit-o și nimeni nu o poate prelungi prin propriile sale puteri. Sănătatea e un dar pentru că nu toți o au și oricând se poate pierde; soțul/soția, copiii sunt daruri primite de Sus.”

„Când pierdem unul din aceste daruri, să mulțumim că încă le avem pe celelalte. Să nu cârtim că ni s-a luat, pentru că nu a fost cu adevărat al nostru, ci al Celui ce ne-a învrednicit de el”, a mai scris ea.

De curând, prin efortul unui donator și al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Petronela Bărăscu și cei patru copii au o locuință nouă. Familia poate fi sprijinită prin donații online în contul RO94BTRLRONCRT0271354301 (Lei).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.