Tineri din Nepsis Pescara și ASCOR Iași, întâlnire în Italia pentru rugăciune și activități culturale

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 12-03-2026 15:53

Actualizat: 12-03-2026 16:04

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Tineri din cadrul organizațiilor Nepsis Pescara și ASCOR Iași s-au întâlnit recent în orașul italian Pescara pentru două zile dedicate rugăciunii, vizitelor culturale și schimbului de experiență între comunitățile de tineri români.

Programul a început joi, 5 martie, cu o excursie în orașul Chieti, unde participanții au vizitat Catedrala „Sfântul Iustin” și alte obiective importante din zonă. Ulterior, grupul s-a deplasat cu trenul la Ortona, unde se află Biserica „Sfântul Apostol Toma”, loc în care tinerii s-au închinat la moaștele sfântului.

Ziua s-a încheiat la biserica românească din Pescara, unde a fost oficiat Paraclisul Maicii Domnului.

A doua zi a fost dedicată descoperirii orașului Pescara. Tinerii români au vizitat Biserica „Sfântul Cetteo”, ocrotitorul orașului, precum și alte atracții importante din localitate.

În partea a doua a zilei, membrii Nepsis și ASCOR au participat la Liturghia Darurilor înainte sfințite, săvârșită în Parohia românească „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana”.

La finalul slujbei, tinerii au avut o discuție deschisă despre activitățile și proiectele desfășurate în comunitățile lor, împărtășind experiențe și idei pentru viitoare colaborări. Înainte de despărțire, participanții și-au oferit reciproc mici daruri simbolice, ca semn al prieteniei formate în aceste zile.

„Ne dorim ca legăturile create la Pescara să se dezvolte și pe viitor prin noi activități și proiecte comune. Am vorbit că am vrea să facem un schimb de experiență și să mergem să-i vizităm și noi, așa cum au făcut ei la noi”, a declarat pentru Basilica.ro Alexandra Cojoc, președinta Nepsis Pescara.

Tinerii din Nepsis Pescara sunt activi și în mediul online, unde promovează activitățile și evenimentele organizate în cadrul parohiei românești. În prezent, comunitatea are peste 1.100 de urmăritori pe Facebook și aproximativ 320 pe Instagram.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri