Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Familii de refugiaţi din Ucraina au primit ajutoare din partea Crucii Roşii Suceava

crucea rosie

Un număr de 85 de de familii cu peste 240 de membri refugiaţi din Ucraina din cauza conflictului armat declanşat în februarie au primit ajutoare din partea Crucii Roşii Suceava, a anunţat, marţi, directorul filialei din judeţ a organizaţiei, Corneliu Dediu.

Potrivit sursei citate, este vorba despre copii şi adulţi cu permis de şedere pentru beneficiarii de protecţie temporară care se află în judeţul Suceava încă de la declanşarea conflictului armat.

Refugiaţii au primit săpun, detergent, produse de igienă orală, şerveţele umede şi şampon, vouchere pentru achiziţia de rechizite şi alimente perisabile, precum şi suplimente alimentare şi vitamine pentru tratarea afecţiunilor medicale ce pot apărea în sezonul rece, valoarea totală a ajutoarelor fiind de aproape 60.000 de lei, informează Agerpres.

Totodată, Dediu a spus că filiala Suceava a Crucii Roşii va sponsoriza cu 25.000 de lei, pentru zece zile, masa caldă a unui număr de o sută de refugiaţi cazaţi în Tabăra Mobilă de la Rădăuţi.

"85 de familii, formate din 243 de persoane (adulţi şi copii), care au permis de şedere pentru beneficiarii de protecţie temporară şi care se află în judeţul Suceava încă de la începutul conflictului armat, au primit din partea voluntarilor Crucii Roşii Suceava mai multe ajutoare (...) Valoarea totală a ajutoarelor distribuite către refugiaţii ucraineni a fost de 59.196 de lei (...) Crucea Roşie Suceava mulţumeşte tuturor donatorilor care susţin activităţile pe care le desfăşurăm, precum şi voluntarilor care ne sunt alături în îndeplinirea misiunii Crucii Roşii", a mai spus directorul Crucii Roşii Suceava, Corneliu Dediu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.