Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Familiile care conduc România

revista presei

Romania Libera:

Relațiile de rudenie care îi leagă pe cei implicați în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri readuc în atenție modul în care politicienii ce conduc țara au și legături personale, nu doar de afaceri sau derivate din statutul de membru al unui partid. Practica nu este tocmai nouă și a fost observată la toate partidele ajunse la putere, dar social-democrații și aliații lor par să fi perfecționat mecanismul, atât în ceea ce privește funcțiile guvernamentale, cât și Parlamentul. Schema este simplă: un lider local influent, care a dovedit, de-a lungul anilor, că poate aduce multe voturi în județul pe care îl conduce, forțează obținerea unui loc eligibil la alegerile generale pentru un frate, o soră, un văr sau măcar un prieten de încredere pe care l-a cununat sau căruia i-a botezat copilul, după posibilități. În acest fel, baronul local își asigură o pârghie directă în Parlament, lucru deloc mărunt, deoarece nu se știe când are nevoie să fie depus un anumit proiect de lege sau vreun amendament-cheie. În funcție de puterea respectivului lider, el poate chiar forța obținerea unui post guvernamental, de la „simplu“ director la secretar de stat sau chiar ministru (să ne amintim, de pildă, cum spunea, prin 2012, primarul Radu Mazăre că a vorbit cu vicepremierul Dragnea și cu ministrul Turismului pentru ca la șefia ANAT să fie persoana propusă de el). Dacă, în trecut, situații de genul celor descrise mai sus erau relativ puține, o dată cu alegerile parlamentare din 2012 ele s-au înmulțit vertiginos, social-democrații și aliații lor simțindu-se, probabil, încurajați și de uriașa simpatie populară de care se bucurau la acel moment.

Evenimentul Zilei:

Nu puțini susțin că alături de spectacolele hollywoodiene ale  DNA, acțiunile Înaltei Curți sunt menite să căpușeze campania electorală, favorizîndu-l pe Victor Ponta în detrimentul celorlalți candidați. Indiferent de efectele electorale un lucru e limpede: Astfel de Operaţiuni publice, indiferent dacă sînt sau nu corecte din punct de vedere juridic, sînt dezastruoase pentru încrederea românilor în Justiţie. Procurorii DNA, ca şi judecătorii de la Înalta Curte nu trăiesc însă într-un glob de sticlă. În orice moment ei pot fi puşi cu botul pe labe de către Penali. Pentru ca să nu se întîmple aşa, ei au nevoie ca de aer de credința opiniei publice româneşti că sunt corecţi, cinstiţi şi profesionişti, că nu se vîră în păruiala electorală. Implicarea evidentă a DNA, a Justiţiei în general în campanie, semnele tot mai clare că magistraţii vor să ne pună preşedintele,  riscă să ducă la pierderea încrederii din partea opinie publice. Şi cînd magistraţilor li se va pune la îndoială independenţa, tare  mă tem că nu va avea cine să-i apere.

Digi24:

Pe 17 septembrie 2014, statul român a fost condamnat la CEDO pentru Mineriada din 13-15 iunie 1990. După 24 de ani de tergiversare a dosarelor care privesc reprimarea în forţă a manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, trei din cele peste 1.000 de victime şi-au văzut visul cu ochii: li s-a dat dreptate. Este pentru prima oară când o instanţă dă un vot de blam Statului Român, pentru că nu a pedepsit pe nimeni pentru acele zile care au şocat lumea. Judecătorii europeni sugerează că dosarele trebuie să fie redeschise şi, cel mai important, susţin ei, crimele de la Mineriadă nu se pot prescrie, fiind considerate infracţiuni împotriva umanităţii. Judecătorii europeni atrag atenţia că justiţia din România nu a făcut lumină în acest caz nici până în ziua de astăzi, deşi au trecut de atunci aproape 25 de ani... În ceea ce priveşte noua decizie a CEDO, reprezentanţii CSM au declarat  că, dacă va fi sesizată, instituţia va pune din nou în discuție felul în care a fost anchetat cazul Mineriadei. „Atitudinea CSM nu poate să vină din oficiu. CSM, daca este sesizat, poate să sesizeze, fără doar şi poate Inspecţia Judiciară. Inspecţia Judiciară va verifica aspectele sesizate şi va reţine sau nu va reţine abateri disciplinare în cazul celor anchetaţi sau va clasa lucrarea respectivă”, a declarat Gheorghe Muscalu, procuror, vicepreşedinte al CSM.

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.