Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fără FAMILIE la Casa Albă: De ce s-ar putea muta SINGUR Donald Trump

The Independent
donald trump

Un purtător de cuvânt al lui Donald Trump a lăsat să se înţeleagă că preşedintele ales al Statelor Unite şi soţia sa, Melania, sunt îngrijoraţi de perspectiva schimbării şcolii fiului lor, Barron. Declaraţia pare să confirme speculaţia tabloidului New York Post că viitoarea primă doamnă ar putea rămâne la New York, împreună cu copilul, când Donald Trump se va instala la Casa Albă, pe 20 ianuarie, transmite AFP.

"Este evident complicat să schimbe şcoala fiului lor de 10 ani în mijlocul anului şcolar", a declarat duminică Jason Miller, directorul de comunicare al echipei de tranziţie prezidenţială a lui Trump, într-o teleconferinţă cu presa. El a promis că va urma o declaraţie "mai oficială", anunță Agerpres.

Citește și: ȘOC în Franța: Ce a pățit Nicolas Sarkozy în alegerile primare/ REZULTATE PARȚIALE

Donald Trump a răspuns şi personal unei întrebări pe aceeaşi temă: când se vor muta la Casa Albă Melania şi Barron Trump? "Foarte curând. Când o să termine şcoala", a răspuns viitorul preşedinte, fără alte detalii.

Familia Trump locuieşte acum la New York, într-un apartament de la ultimele niveluri ale Turnului Trump de pe Fifth Avenue, în districtul Manhattan. Melania Trump, în vârstă de 46 de ani, a treia soţie a lui Donald Trump, ar putea rămâne acolo, cu fiul lor, cel puţin la începutul mandatului prezidenţial. Barron este înscris la o şcoală privată din Upper West Side, cartierul bogat din Manhattan aflat între parcul central şi râul Hudson.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.