Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Farmacist: Lipsa finanțării pune în pericol viețile pacienților cronici. Riscul speculei pe piața neagră crește

www.medijobs.ro
Biolog farmacist

Farmacista Beatrice Speteanu a vorbit, luni seară, la Medika Tv, despre lipsa finanţării programelor prin care ar trebui să fie asigurate tratamentele pentru pacienţii oncologici şi pentru cei cu boli cronice, dar şi despre riscurile subfinanţării. ”Ne mor oamenii cu zile”, a afirmat Speteanu, atrăgând atenţia că, în condiţiile în care medicamente scumpe, pentru cancer sau alte boli rare, nu sunt disponibile, cel mai mare risc este cel al speculei pe piaţa neagră, care pune în pericol viaţa celor care iau medicamente cumpărate de pe internet.

”Contra cost nu şi le permit. Ceea ce se întâmplă şi este foarte grav este specula de pe internet. Sunt pacienţi care vând tratamente, pacienţi care cumpără din surse neautorizate, care poate chiar îşi riscă viaţa cumpărând un tratament la un cost redus, pacienţi care îşi vând tratamentul tocmai pentru bani şi ei riscă să-şi agraveze situaţia. Deci faptul că unii îşi pot permite (să cumpere tratamentele pentru cancer sau pentru boli rare – n.r.) este un număr limitat. Vorbim de costuri imense, riscul major este al unei specule care apare acum pe piaţa neagră”, a afirmat, luni, la Medika Tv, Beatrice Speteanu, potrivit news.ro.

Ea a atras atenţia asupra faptului că astfel de medicamente cumpărate online reprezintă pericole la adresa vieţii bolnavilor.

”Avem un pacient care şi-a cumpărat un tratament din India, pentru că acolo era cel mai ieftin. A venit cu cutiile să ne întrebe dacă sunt în regulă. Acelea nu aveau nici măcar prospect, erau puse într-un borcan, nu erau în ţiplă, nu aveau acel silicat, nu aveau absolut nicio indicaţie, iar foaia care însoţea medicamentul nu indica nicio farmacie. I-am spus că eu nu aş da nimănui din familie să încerce, i-am recomandat din tot sufletul să arunce acel tratament”, a povestit farmacista.

Beatrice Speteanu a susţinut că există riscuri inclusiv în ceea ce priveşte cumpărarea de tratamente de la alţi pacienţi, care le-au cumpărat din farmacie şi le vând online: ”Nu ştim în ce condiţii l-a păstrat acasă, asta poate periclita” sănătatea celui care ia medicamentele.

Aceasta a mai afirmat că pacienţii bolnavi de cancer nu pot ieşi în stradă pentru a-şi cere drepturile, pentru că mulţi dintre ei abia pot ieşi până la farmacie. Ea a arătat că e nevoie de implicarea asociaţiilor de pacienţi, ”toată lumea, să tragem un semnal de alarmă că ne mor oamenii cu zilele”.

 

”Avem facturi neplătite din luna iulie, suntem cu o lună şi jumătate în întârziere, suntem blocaţi la majoritatea distribuitorilor, pentru a putea continua activitatea multe farmacii au apelat la credite bancare”, a mai arătat Beatrice Speteanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.