Farmec continuă extinderea reţelei naţionale de magazine de brand şi a inaugurat, în sistem de franciză, primul magazin din Baia Mare, informează compania printr-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
Odată cu noua deschidere, compania ajunge la o reţea de opt magazine Farmec şi 22 de magazine Gerovital proprii şi câte unul în sistem de franciză.
Noul magazin funcţionează în sistem de franciză şi are asociat centrul de cosmetică şi well-being "Cobo Spa", unde sunt folosite produsele din gama profesională, Gerovital H3 Equilibrium.
"Ne bucurăm să fim alături de antreprenorii din toată ţara şi din afara graniţelor, interesaţi de industria cosmetică, care să rezoneze cu viziunea noastră privind frumuseţea, inovaţia, atenţia la nevoile consumatorilor şi alături de care să putem continua să creştem brandurile din portofoliu. În tot acest proces, le suntem aproape în fiecare etapă şi le punem la dispoziţie un proiect la cheie, precum şi asistenţă în implementarea lui şi promovarea lansării noului magazin", a declarat Mircea Turdean, director general Farmec.
Farmec, una dintre cele mai mari şi cu tradiţie companii din România, are certificare internaţională GMP şi comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 ţări.
Farmec a inaugurat primul magazin în sistem franciza, în Baia Mare
București
9°C
Articole Similare

2.066
La Washington, România dă o lovitură de proporții: Finanțare pentru mega proiectele care transformă țara noastră în lider regional al energiei
2.066

37
FER Protect Plant va înfiinţa, la Slobozia, o unitate de producere a îngrăşămintelor chimice
37

19
Germania vrea ca noile parcuri fotovoltaice să fie echipate cu sisteme de stocare în baterii
19

19
Producţia industrială a scăzut cu 2,6% în primele două luni
19

15
Ministerul Mediului propune un ghid pentru implementarea soluţiilor "verzi" în vederea reducerii riscului la inundaţii
15

22
Google lansează o aplicaţie de Windows
22

19
Câştigul salarial mediu net a crescut cu 39 de lei în februarie față de ianuarie 2026
19

17
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti înlocuieşte ascensoarele, trotuarele şi scările rulante din Aeroportul Henri Coandă
17

57
Războiul din Orientul Mijlociu lovește luxul: magazinele din aeroporturi, în picaj
57

3.819
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
3.819

97
Bursele europene cresc pe fondul semnalelor de pace dintre SUA și Iran
97

2.641
Cum profită China de războiul din Iran - Exporturile au explodat
2.641

764
Era roboților umanoizi: Tesla pregătește o fabrică-cheie pentru producția de masă
764
















Comentează