Fâșia Gaza: Cel puţin 13 persoane au murit în urma ploilor torenţiale

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 12-12-2025 20:15

Article thumbnail

Sursă foto: necenzuratph.ro

Cel puţin 13 persoane au murit în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore, inclusiv trei copii din cauza hipotermiei, în urma ploilor torenţiale, a anunţat vineri Apărarea Civilă din Teritoriul Palestinian, transmite AFP, conform agerpres.ro.

Aceste ploi, legate de furtuna tropicală Byron, au măturat, începând de miercuri, corturi şi adăposturi improvizate, agravând situaţia deja dificilă a locuitorilor, aproape toţi fiind strămutaţi de peste doi ani din cauza războiului.

Echipele de salvare au intervenit după ce 13 case s-au prăbuşit "din cauza ploilor abundente şi a vântului puternic", potrivit unui comunicat al Apărării Civile, care operează sub autoritatea mişcării islamiste Hamas.

Purtătorul de cuvânt al acesteia, Mahmoud Bassal, a indicat că şase persoane au murit când o casă s-a prăbuşit în Bir al-Naja (nord), iar alte patru au murit în incidente separate, după prăbuşirea unor ziduri.

Trei copii au murit, de asemenea, din cauza expunerii la frig, potrivit aceleiaşi surse.

Încheierea focului între Israel şi Hamas, care a intrat în vigoare în octombrie, a relaxat parţial restricţiile privind intrarea mărfurilor şi a ajutorului umanitar, dar aceste provizii rămân insuficiente, potrivit ONU.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri