Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fată de 9 ani, găsită desculţă pe un câmp, după ce a plecat de acasă - A fost cărată pe umeri de un poliţist

ziaruldeiasi.ro
fetita copil

O fată de 9 ani care a plecat de acasă şi care nu s-a mai întors, fiind ulterior declarată dispărută, a fost găsită de un poliţist din cadrul Formaţiunii Investigaţii Criminale Simeria pe un câmp, la aproximativ 300 de metri de domiciliu. Copila era desculţă şi nu prezenta urme de violenţă. Poliţistul care a găsit-o a dus-o pe umeri, până acasă. Cazul a intrat în atenţia DGASPC Hunedoara, potrivit news.ro.

Fata a plecat de acasă în cursul zilei de luni.

”În data de 17 octombrie 2022, în jurul orei 19:05, Poliţia Oraşului Simeria a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 9 ani a plecat voluntar de la domiciliu (dintr-un sat aparţinător oraşului Simeria)”, transmite IPJ Hunedoara.

Mai multe patrule de poliţişti s-au mobilizat pentru căutarea fetei, aceasta fiind găsită la 300 metri de casa în care locuia.

”Având în vedere cele sesizate, au fost formate mai multe patrule de poliţiştii, care s-au deplasat în teren, în vederea efectuării de activităţi de căutare a minorei. În jurul orei 20:10, un poliţist din cadrul Formaţiunii Investigaţii Criminale Simeria a reuşit să identifice minora pe un câmp, la aproximativ 300 de metri de domiciliu (aceasta nu prezenta urme de violenţă fizică, dar era desculţă, motiv pentru care a fost transportată pe umeri de poliţistul care a găsit-o)”, precizează IPJ Hunedoara.

Minora a fost reîncredinţată familiei, cazul fiind însă în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara-Deva, urmând ca reprezentanţii acestei instituţii să dispună măsuri, conform competenţelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.