Fata fostului agent dublu rus Serghei Skripal, primul mesaj după atac

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 06-04-2018

Actualizat: 06-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Iulia Skripal, otrăvită alături de tatăl său, fostul agent dublu rus Serghei Skripal, cu un agent neurotoxic la începutul lui martie în Anglia, a declarat joi că se simte „din ce în ce mai bine, zi de zi”, prima sa declarație după ce a fost internată în 4 martie, scrie AFP.

"M-am trezit acum mai bine de o săptămână și sunt fericită să spun că mă simt din ce în ce mai bine, zi de zi", a declarat femeia în vârstă de 33 de ani, citată într-un comunicat al poliției. "Sunt recunoscătoare pentru interesul pe care l-am stârnit și pentru numeroasele mesajele de susținere pe care le-am primit”.

Incident șocant în parcarea unui supermarket: Fiul unui om de afaceri, înjunghiat în inimă


"Sunt sigură că înțelegeți că toate aceste întâmplări pot fi destabilizatoare și sper că veți respecta viața mea privată și cea a familiei mele în perioada convalescenței”, a adăugat ea.

Iulia Skripal s-a trezit de curând din comă, după ce a fost otrăvită cu Novichok, o neurotoxină de zece ori mai puternică decât neurotoxina VX, cea folosită în asasinarea fratelui vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-un.

Sergei Skripal, în vârstă de 66 de ani, se află în continuare în stare critică, dar stabilă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri