FC Barcelona a pierdut în acest sezon câştiguri de aproximativ 200 milioane euro din cauza pandemiei de Covid-19, a afirmat, duminică, preşedintele Josep Maria Bartomeu, citat de AFP.
"Începând din 14 martie (debutul celor trei luni de izolare în Spania), noi practicat nu am încasat nimic. Noi am pierdut câştiguri de aproximativ 200 milioane", a precizat preşedintele clubului catalan într-un interviu acordat Mundo Deportivo.
"Noi am fost nevoiţi să închidem buticurile noastre şi muzeul, bilete nu am vândut. Am rambursat totodată partea de abonament corespondent meciurilor care nu au fost disputate (cu public)", a enumerat Josep Maria Bartomeu printre cauze.
Clubul a răspuns la această criză prin reducerea salariilor jucătorilor şi a recurs la şomaj parţial pentru salariaţii săi.
"Barca", care prevedea atingerea unei cifre de afaceri de 1,1 miliarde la finalul sezonului 2020-2021, merge acum pe o valoare cu "30 la sută mai puţin", conform lui Josep Maria Bartomeu.
În acest sezon, clubul spera să depăşească pentru prima oară miliardul de euro ca cifră de afaceri, dar previziunile au fost bulversate de pandemie.
"Dacă cineva crede că pandemia nu a avut efect asupra Barcei, se înşeală. Ea afectează cele mai mari cluburi europene şi Barcelona, care este clubul care câştigă cei mai mulţi bani, este cel mai afectat", a conchis preşedintele.
FC Barcelona a pierdut câştiguri de 200 milioane euro din cauza coronavirusului
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

10
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
10

28
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
28

46
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
46

25
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
25

2.166
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.166

36
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
36

112
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
112

34
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
34

304
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
304

17.898
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
17.898

89
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
89

55
A venit nota de plată. Dinamo a fost amendată pentru bannerul afișat la meciul cu Rapid
55

31
Alex Pop visează la un trofeu cu Dinamo: 'Aș sacrifica campionatul'
31
















Comentează