FC Barcelona a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 6-1, echipa Olympiakos Pireu, în grupa principală a Ligii Campionilor. Într-un alt meci, echipa cipriotă Pafos a remizat, scor 0-0, cu Kairat Almaty.
Pentru FC Barcelona au marcat Lopez (7, 39, 76), Yamal (68 - penalti), Rashford (74, 79), în timp ce pentru Olympiakos a punctat El Kaabi (54 - penalti).
Din minutul 57, Olympiakos a evoluat cu un jucător mai puţin după eliminarea lui Hezze.
În celălalt meci, Pafos, cu Vlad Dragomir integralist, a remizat în deplasare cu Kairat Almaty, scor 0-0. Echipa Pafos a jucat în inferioritate numerică din minutul 4, când a fost eliminat Correia, potrivit news.ro.
De la ora 22.00 se dispută meciurile:
Arsenal - Atletico Madrid
Bayer Leverkusen - PSG
FC Copenhaga - Borussia Dortmund
Newcastle - Benfica Lisabona
PSV - Napoli
Union Saint-Gilloise - Inter Milano
Villarreal - Manchester City.
Comentează