Echipa FC Barcelona s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul rivalei locale Espanyol, sâmbătă seara, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului de fotbal al Spaniei, conform Agerpres.
Elevii antrenorului Hansi Flick au tranşat soarta întâlnirii de pe Estadi Cornella-El Prat în finalul reprizei secunde, prin golurile marcate de Dani Olmo (86) şi Robert Lewandowski (90).
Barca poate să-i mulţumească însă pentru acest succes portarului său Joan Garcia, care a reuşit mai multe intervenţii decisive în faţa fostei sale formaţii, fiind desemnat la final cel mai bun jucător de pe teren.
Graţie acestei victorii, a noua consecutivă în La Liga, Barca şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului, distanţându-se la şapte puncte de Real Madrid, ocupanta locului secund, care va juca duminică împotriva formaţiei Betis Sevilla.
Rezultate:
Vineri
Rayo Vallecano - Getafe 1-1
Au marcat: de Frutos (45+1), respectiv Arambarri (90+1).
Fundaşul Andrei Raţiu a fost integralist la Rayo Vallecano şi a primit un cartonaş galben.
Sâmbătă
Celta Vigo - Valencia CF 4-1
Au marcat: Iglesias (33 s.p., 59), El-Abdellaoui (83), Alvarez (90+4), respectiv Pepelu (70).
Portarul Ionuţ Radu a fost integralist la Celta Vigo.
Osasuna Pamploma - Athletic Bilbao 1-1
Au marcat: Rubén Garcia (34), respectiv Guruzeta (71).
Elche - Villarreal 1-3
Au marcat: Neto (30), respectiv Moleiro (7), Mikautadze (13), Pedraza (83).
Espanyol Barcelona - FC Barcelona 0-2
Au marcat: Olmo (86), Lewandowski (90).
Duminică se dispută partidele Sevilla FC - Levante, Real Madrid - Betis Sevilla, Mallorca - Girona, Deportivo Alaves - Oviedo şi Real Sociedad - Atletico Madrid.
Clasament:
1. FC Barcelona 49 puncte
2. Real Madrid 42
3. Villarreal 38
4. Atletico Madrid 37
5. Espanyol Barcelona 33
6. Betis Sevilla 28
7. Celta Vigo 26
8. Athletic Bilbao 24






























Comentează