Echipele de fotbal FC Barcelona şi Manchester City vor disputa în data de 24 august, pe stadionul Camp Nou, un meci caritabil în favoarea luptei cu scleroza laterală amiotrofică (SLA), în centrul căruia se va afla un fost ilustru jucător al clubului catalan, Juan Carlos Unzue, afectat de această maladie, informează EFE, potrivit Agerpres.
Unzue, care a anunţat pe 18 iunie 2020 că suferă de SLA, se gândise de mult la organizarea acestei partide. Amicalul trebuia să se dispute iniţial anul trecut în luna august, însă pandemia de coronavirus a împiedicat derularea sa la momentul respectiv.
Fostul fotbalist şi antrenor, originar din Navarra, a recunoscut că acum are nevoie de un scaun cu rotile pentru a se deplasa, inclusiv în interiorul locuinţei sale.
"Am nevoie de ajutor, dar sunt foarte bine susţinut de familie şi de apropiaţii mei. Boala progresează încet, fără să se oprească, dar am o energie mentală la fel de puternică sau mai bună decât cu ani în urmă, când puteam duce o altfel de viaţă", a spus Unzue.
Joan Laporta, preşedintele clubului FC Barcelona, a afirmat că organizarea acestui meci i s-a părut "o idee grozavă" din prima clipă, pentru că este un mod de a arăta ''aprecierea faţă de societate".
Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, prezent şi el la evenimentul de prezentare a meciului, a asigurat că este o onoare faptul că organizatorii s-au gândit la echipa sa pentru această partidă.
"Voi discuta cu jucătorii mei despre boală, despre Juan Carlos. Este un meci perfect, într-un cadru ideal, să sperăm că stadionul va fi plin", a comentat Guardiola.
Beneficiara fondurilor recoltate cu ocazia meciului de pe Camp Nou va fi Fundaţia Luzon. Biletele pot fi achiziţionate deja de pe site-ul clubului catalan, preţurile acestora variind între 19 euro şi 99 de euro (bilete VIP).
FC Barcelona şi Manchester City vor disputa un meci caritabil pe 24 august
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

24
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
24

7
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
7

15
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
15

42
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
42

57
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
57

50
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
50

28
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
28

46
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
46

4.487
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
4.487

40
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
40

28
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
28

123
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
123

36
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
36
















Comentează