FC Porto a câştigat Cupa Portugaliei pentru al treilea sezon consecutiv

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 27-05-2024

Actualizat: 27-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: reuters.com

FC Porto a câştigat Cupa Portugaliei la fotbal, duminică, pentru al treilea sezon consecutiv, după ce a învins-o pe Sporting Lisabona cu scorul de 2-1, după prelungiri (1-1 la finele timpului regulamentar), în finala disputată pe Estadio Nacional din Oeiras, în suburbiile Lisabonei, scrie EFE.

Sporting, campioana naţională en titre, a deschis scorul prin Jeremiah St. Juste (20), dar Evanilson a restabilit egalitatea cinci minute mai târziu. Golul victoriei lui FC Porto a fost marcat de iranianul Mehdi Taremi, cel care va semna cu Inter Milano, din penalty în minutul 100.

Jeremiah St Juste a fost eliminat după un cartonaş roşu direct primit în minutul 29 şi Sporting a evoluat în inferioritate de atunci.

FC Porto, antrenată de Sergio Conceicao, clasată pe locul trei în campionat, şi-a trecut în palmares al 20-lea trofeu în Cupa Portugaliei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri