FC Rapid lansează propria marcă de bere, Nemţeana Giuleşteana

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 04-08-2022

Actualizat: 04-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Clubul de fotbal Rapid Bucureşti va lansa în perioada următoare propria marcă de bere, Nemţeana Giuleşteana, care va fi comercializată într-un lanţ de supermarketuri, a declarat, joi, pentru AGERPRES, acţionarul Dan Şucu.

"În curând vom avea berea noastră, a rapidiştilor. E o bere nefiltrată, artizanală, în ediţie specială, care se va numi Nemţeana Giuleşteana. Orice rapidist va putea face astfel un cadou personalizat prietenilor", a afirmat Şucu.

Berea va avea pe eticheta alb-vişinie emblema clubului FC Rapid.

Oficialul FC Rapid a precizat că berea va fi comercializată într-un lanţ de supermarketuri, cu care a încheiat deja contract de distribuţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri