FCSB a făcut primul transfer: 'Încă nu s-au semnat documentele, dar suntem înțeleși'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 28-11-2025 13:29

Article thumbnail

Sursă foto: Captură YT

Mihai Stoica a anunțat că Andre Duarte (28 de ani) va ajunge la FCSB. Portughezul a jucat în Superliga la FCU Craiova, în sezonul 2022-2023.

Andre Duarte vine liber de contract după despărțire de Ujpest. Contractul va fi valabil pentru următorii doi ani și jumătate.

„Eu aș vrea să aducem 3 jucători, suntem foarte aproape de acord cu un fundaș central. E vorba de Duarte, am bătut palma. Încă nu s-au semnat documentele, dar suntem înțeleși.

Acum se lucrează la documente, este vorba de un contract care se întinde pe doi ani și jumătate. Cu ceilalți doi n-avem încă un acord. Mai vrem un mijlocaș central și un fundaș stânga. Nu decar, decari avem prea mulți. Un mijlocaș central care să joace în sistemul 4-2-3-1.

Pe postul de fundaș stânga deocamdată îl avem dublură pe Kiki. Radunovic va deveni român în scurt timp și am vrea un jucător extracomunitar, avem o listă mai mare acolo. Duarte nu e rezolvat, încă nu am semnat”, a declarat Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.

Pe același post cu Duarte FCSB îi mai are pe Syiabonga Ngezana, Ionuț Cercel sau Daniel Graovac. Dar și pe Joyskim Dawa și Mihai Popescu, accidentați în acest moment.

Andre Duarte a jucat la Loures, Sacavenense, Estoril, Alverca, SC Praiense și Estrela, FCU Craiova, Reggiana. A jucat apoi sub formă de împrumut la Osijek, care l-a achiziționat definitiv în vara anului 2024, pentru suma de 300.000 de euro. După 6 săptămâni a fost cumpărat de Ujpest, pentru 400.000 de euro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri